Aflăm astăzi de la TV că celor de la APIA Tulcea li se pare perfect normal ca firmele apropiate de baronul PSD, Paul Stănescu, să încaseze peste 5 milioane de euro din fonduri europene pentru o activitate inventată peste noapte.
Aceste firme beneficiază nejustificat de subvenții uriașe, ca urmare a unei legi propuse de PSD, care asimilează paludicultura cu pajiștile.
Această lege toxică deschide calea pentru abuzuri semnificative în accesarea fondurilor europene.
Am atras atenția asupra acestei probleme în repetate rânduri, atât prin postări pe rețelele de socializare și în mass-media, cât și direct în Camera Deputaților. Nu ne putem permite să stăm deoparte în timp ce resursele destinate dezvoltării sustenabile sunt deturnate.
Pentru a contracara această tentativă de jaf, alături de Diana Buzoianu, Sebastian Cernic, Anca Dragu și Narcis Mirceacu am depus un proiect de lege care vizează revenirea la forma inițială a legislației, astfel încât această activitate să nu mai poată beneficia de subvenții, insă această propunere legislativă este ţinută în sertarele Parlamentului.
Eugen Terente, deputat USR Tulcea
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!
Str Gazelei????? Ha hi haaaa.
Cred ca nu e normal ca minorul de 10 ani sa nu suporte nici o consecinta. Se va dezvolta un infracto...
Activitati neolimpice. Activitate asimilta coceptului de Educatie fizica , Se poate uzita la ore in ...
Dupa ce bei vin de ''butuc'' nu te urci la volan. 1,5% e mult si ptr un barbat.
De ce exista gheata si zapada pe sosea?Cine administreaza drumul ala?
Si cand te uiti cate femei sunt pe la doctori ca sa poata avea si dansele un copil, iar alcoolistii ...
intrebati la politie
Nu inteleg secretomania. De ce nu se spune numele strazii ? Pe cine protejaza pastrea secretului ? I...