Şi în acest an, Inspectoratul judeţean de poliţie Tulcea şi-a început activitatea cu un deficit de cadre de aproape 15%. Chiar dacă pe parcursul anului, au fost încadraţi 42 de poliţişti, lipsa de cadre încă se face resimţită pe unele segmente că rutieră, ordine publică sau investigaţii criminale.
IPJ Tulcea a angajat pe parcursul anului 2018, din sursă externă, doi agenţi de poliţie şi şase ofiţeri. Vis-a-vis de angajarea direct din şcolile de poliţie, pe parcursul anului trecut au fost angajaţi un total de 33 de agenţi şi un ofiţer, în două tranşe, în lunile iulie şi noiembrie.
În cadrul inspectoratului, au mai fost repartizate şi 25 de autospeciale de poliţie noi, care au fost date în interes de serviciu atât structurilor de poliţie din judeţ, cât şi celor sare îşi desfăşoară activitatea în municipiu.
„Era necesară această măsură, deoarece parcul auto din cadrul inspectoratului este destul de vechi. De exemplu, avem la această oră o maşină care este în serviciu din anul 1995. Mai sunt şi altele, nu aşa de vechi, dar…oricum, sunt depăşite ca şi performanţă şi ca uzură.
Şi pe parcursul acestui an vom primi autospeciale de poliţie, pe care le vom repartiza în funcţie de necesităţi. Maşinile vechi vor fi retrase şi se vor casa.” – a declarat inspectorul şef al IPJ Tulcea, comisarul şef Daniel Gradinaru.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...