La data de 2 octombrie 2026, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 222, între localitățile Sabangia și Agighiol, în dreptul kilometrului 24. Din primele verificări efectuate, a reieșit că o femeie, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 222, ar fi surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Valea Teilor.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că bărbatul ar fi coborât din cabina unui autocamion și s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile fără să se asigure corespunzător. În urma evenimentului rutier, atât conducătoarea autoturismului, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Conducătoarea auto deținea permis de conducere valabil pentru categoria corespunzătoare.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și a dispunerii măsurilor legale care se impun. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Biroul de presă al IPJ Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.