Azi în jurul orei 11.30, între Mihai Bravu și Turda a avul loc un eveniment rutier în urma căruia un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în câmp, la zeci de metri de drum. Din declarațiile martorilor se pare că nu este vorba despre un accident cu alt partener la trafic. Poliția rutieră și ISU abia au ajuns la fața locului și se fac cercetări.
„În acest moment, pompierii Secției Babadag intervin în apropiere de localitatea Turda din jud. Tulcea la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, iar o persoană (șofer) a rămas încarcerată.
Se intervine cu o autospecială de stingere și modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. La fața locului se află și echipaj medical al SAJ Tulcea.” transmite ISU Tulcea.
Vom reveni
Astăzi, în jurul orei 11:35, pompierii militari au fost anunțați, prin apel la numărul unic de urgență 112, despre faptul că la intrare în localitatea Turda, s-a produs un accident rutier cu un autoturism implicat, în care se afla o singură persoană.
Către locul evenimentului au fost direcționate, forțe din cadrul Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD fiind transmise informații că șoferul autoturismului este încarcerat.
Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenției au constat că în urma evenimentului rutier a rezultat o victimă de sex masculin, în vârstă de 48 de ani, încarcerată.
Aceasta a fost extrasă din autoturismul avariat de către echipajul de pompieri și predată în stare de conștiență echipajelor medicale SAJ în vederea acordării primului ajutor medical calificat, ulterior fiind transportată la o unitate de primiri urgențe.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
''Excelența Sa, Domnul Nicușor Dan, doamna Mirabela Grădinaru,''Eu refuzam asa premiere. Ma des...
Am luat nota Domnu' Sergiu. Briliant.
Radu Miruta fiu de judecator si ministru al apararii nationale nu ne comunica cum se face ca drona n...
''declarației D212'' Formular bre ca nu da socoteala cuiva .
''angajează IT-ist debutant '' Locul e ''luat'' 100%
Locul potrivit ptr jocuri e in Piata Civica in iarmarocul lui Ilie.
Interesant. De obicei nu plateai nimic daca accesai asa ceva de unde ''trebuie''.
Cu razboiul la granita..... Geniala ideia sa te faci militar profesionist.
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!