Ieri în jurul orei 15:00 Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 22A (DN22A), la kilometrul 10, pe sectorul Cataloi – Nalbant. Din cercetările preliminare efectuate la fața locului de către polițiștii rutieri, a reieșit că o femeie în vârstă de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculul din față și a intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, care se deplasa în aceeași direcție și redusese viteza.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, pasager dreapta-față în primul autoturism. Ambii conducători auto dețin permise de conducere valabile conform categoriei și au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
Poliția rutieră recomandă tuturor conducătorilor auto să păstreze o distanță sigură față de vehiculele din față, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte regulile de circulație pentru a preveni accidentele rutiere și a asigura siguranța tuturor participanților la trafic.
Informare IPJ Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Presupun că realizăm cu toții că tot efortul ăsta de a produce arme, trecând peste cadrul proc...
Care trafic mai sigur și civilizat?? Le sugerez celor care au avut ideea stupidă de a marca banda ...
Viteza pe acea portiune e maxim 70 km / h. Desteptul asta mergea cu 110 km/h.
Ala mancase branza pana la lesin!
Cine isi doreste asa mizerie? Sa umbli cu inca o hartie unde politia certica adresa unde locuiesti e...
Sergiu, hotii alegerilor au crezut ca le va merge si de data asta. Surpriza! USA a spus totul prin...
Cam suspecta graba cu care s-a incheiat comunicatul autoritatilor. Nu zice nimic de testare consum a...
Wowww! Mergeti si pe la Murighiol ca poate-l mai gasiti p-ala cu autoturism de Bihor de-i prieten cu...
De ce publicati stiri false? Nava este descarcata! Care 4000 tone Gpl? Acolo arde o ramasita adica...
LA MULTI ANI! Multumim pentru ,,invitatie,,.