Acum câteva minute, pe DN22 între intersecția cu Zebil şi intersecția cu Rândunica a avut loc un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.
Un participant la trafic a anunţat evenimentul la 112 şi o ambulanţă SAJ a ajuns la faţa locului, dar cei aflaţi în autoturismele implicate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Dacă imediat după accident, circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate, la sosirea echipajului de poliţie aceasta a fost blocată total, pentru măsurători.
Poliţia rutieră a trimis la faţa locului încă un echipaj şi ne-a transmis că circulaţia va fi reluată în curând, pe un fir, până la degajarea carosabilului.
Nefiind înregistrate victime, cel mai probabil ca şoferul vinovat va fi sancţionat doar cu amendă.
Puțin mai devreme am văzut mercedesul negru transportat pe o platformă în oraș. Felicitări pentru operativitate în prezentarea evenimentelor !
Apropo de chematul poliției la un eveniment rutier fără victime. Cu ceva
timp în urmă am fost acroșat în trafic de o altă mașină care mi-a provocat daune la auto meu. Am sunat să vină un echipaj de poliție la fața locului și mi s-a spus că, dacă nu sunt victime, voi fi amendat pentru acel apel telefonic. Așa că, ATENȚIE la poliția CONSTANȚA…căci acolo mi s-a întămplat accidentul !!! Văd că la Tulcea vine poliția chiar dacă nu au fost victime…
Pune măna pe hartă că nu urzică.Între Zebil și Rândunica nu este un drum important,poate pe arătură.Poate ai dorit să zici,dn22 (E87),intersecție cu drum comunal Rândunica.
Asa e cand citesti doar titlul. pune mana pe alfabetar si vezi ca in articol scrie exact ce debitezi domnia ta, mai sus
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...