Activitățile polițiștilor tulceni în perioada 22 – 28 decembrie 2025 și recomandări preventive pentru sărbătorile de iarnă
În perioada 22 – 28 decembrie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au acționat intens pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, atât în contextul sezonului rece, cât și al sărbătorilor de iarnă.
Structurile operative ale I.P.J. Tulcea au dispus măsuri pentru gestionarea eficientă a evenimentelor din zona de competență, cu obiective principale menținerea ordinii și siguranței publice, fluidizarea traficului rutier, prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, a evaziunii fiscale, precum și a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public și privat.
În urma activităților desfășurate, au fost obținute următoarele rezultate principale:
* 26 permise de conducere reținute;
* 15 certificate de înmatriculare retrase;
* 78 persoane cercetate;
* 331 sancțiuni contravenționale aplicate, dintre care:
* 68 la Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
* 249 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 145.149 lei, din care:
* 32.200 lei la Legea nr. 61/1991;
* 97.949 lei la O.U.G. nr. 195/2002;
* 15.000 lei la alte acte normative.
În contextul măsurilor preventive adoptate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe perioada sărbătorilor de iarnă și a sezonului rece, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea recomandă cetățenilor să adopte un comportament responsabil și prudent, pentru a preveni evenimentele negative.
Polițiștii tulceni atrag atenția asupra principalelor riscuri specifice acestei perioade și adresează următoarele recomandări:
* În locurile aglomerate(piețe, târguri, centre comerciale): Aveți grijă de bunurile personale (genți, portofele, telefoane mobile). Nu lăsați obiecte de valoare la vedere și evitați să purtați sume mari de bani cash.
* Referitor la articole pirotehnice: Nu achiziționați și nu utilizați materiale pirotehnice de la persoane sau comercianți neautorizați. Respectați strict prevederile legale privind deținerea, comercializarea și folosirea acestora, pentru a evita accidentele grave, în special în cazul copiilor și tinerilor.
* Circulație rutieră: Adaptați viteza la condițiile de drum (posibilă prezență a poleiului, zăpezii sau ceții). Nu consumați alcool înainte de a conduce. Echipați autovehiculul cu anvelope de iarnă dacă drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
* Siguranța locuinței: Dacă plecați de acasă pentru o perioadă mai lungă, nu anunțați public acest lucru pe rețelele de socializare. Rugați vecinii sau persoane de încredere să supravegheze imobilul.
* Evitarea conflictelor: Nu răspundeți cu violență la provocări. În cazul unor situații tensionate, apelați imediat numărul de urgență 112.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea vor continua acțiunile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în beneficiul comunității.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Ce facturi frumoase taie Veolia! Nu ca romanii! Si pretul e grozav : 16 lei metrul cub ! Romanii fa...
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...
Aluatul baietilor astia e crud. Noi militienii eram tari ca stanca!
Mafioti la Isaccea!!!!!! Stiti ca acolo e o scoala speciala si e posibil sa fie dintre absolventi.
Ei sunt braconierii. Pescarii comerciali. Daca veneau altii sa braconeze imediat faceau scandal pesc...
Sub 0.8 la mie este sub influenta băuturilor alcoolice. Aici, la 2.11 la mie, este vorba de stare d...