La data de 1 august 2026, în jurul orei 13:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN22, în dreptul kilometrului 152.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că o femeie, în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Tulcea – Niculițel, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care circula regulamentar din sens opus.
În urma accidentului rutier, cele patru persoane aflate în cele două autoturisme au suferit leziuni și au fost preluate de echipajele medicale în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceștia dețin permise de conducere valabile, corespunzătoare categoriei de autovehicule conduse.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului.
Informare IPJ Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .
Nu de către poliție a fost găsit, ci de către colegii săi, mai precis, comandantul companiei di...
Sper ca realizati ca se urmareste atragerea Romaniei in laturile Ucrainei.
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...