Recent, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv și arest la domiciliu, a inculpaților majori E.D., E.V. și U.C. și a inculpatului minor Ș.M.V., pentru săvârșirea în condițiile concursului de infracțiuni și a două circumstanțe agravante ( fapte săvârșite de 3 sau mai multe persoane împreună și către inculpați majori împreună cu un minor), a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, loviri sau alte violențe și instigare la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, șantaj și tâlhărie calificată.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la data de 05.12.2023 , în timp ce se afla pe raza com. Somova, numitul Ș.B. a fost urcat împotriva voinței sale într-un autoturism, în care se aflau inculpații E.D, E.V, U.C. și Ș.M.V, și dus într-o locație necunoscută de pe raza loc. Nalbant unde, fiind lipsit de libertate, Ș.B. a fost agresat fizic și deposedat de un telefon mobil după care, cu același autoturism a fost transportat și abandonat de către inculpați, pe raza loc. Horia.
În mod similar, în aceiași zi, inculpații au acționat și în ceea ce îl privește pe numitul F.G. care, în timp ce se afla pe raza loc. Nalbant, a fost lipsit de libertate și urcat împotriva voinței sale în autoturismul inculpaților iar în timpul deplasării cu autoturismul, F.G. a fost agrest fizic, șantajat și deposedat de o sumă de bani.
În cursul urmăririi penale a fost dispusă măsura arestului preventiv faţă de inculpații E.D. și E.V. și măsura arestului la domiciliu față de inculpații U.C. și Ș.M.V. iar, în urma finalizării urmăririi penale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au dispus trimiterea în judecată în stare de arest a celor patru inculpați.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea – informează parchetul local.
Lasa Don Tarnacop ca nu ti se datoreaza tie toate astea.
Surpriza! Jud Tulcea nu are reprezentant (local)din partea PSD in parlamentul Romaniei, oare de ce ...
Domnilor politisti, solicitati constructia unor alveole in zone unde se stie ca se incalca legea ci...
La multi ani, Domnu' Cioro(m)elea! Salutari din metropola Niculitel!.
Cum e normal , Tulcea NU are nici un parlamentar.
Atâția ani a-ți fost la conducerea județului și nu a-ți făcut nimic. Cine vă mai crede?
Scrieti si despre Constantin fost primar?
Asa este Elena. Cand sari din caruta direct in Alfa Romeo vechi de 20 de ani te consideri invincibil...
Pfiuu , nu i-o fi cazut lui Ilie din buzunar?
Eugen, de ce te-as vota? Clontirde nu e usr-ista?