În această dimineaţă în jurul orei 10, doi tineri au pătruns în incinta Bisericii „Schimbarea la faţă” din zona Piaţa Nouă – Boema şi profitând de lipsa personalului, au sustras bani şi bunuri, atât din poşeta femeii care deobicei se ocupă cu vânzarea către credincioşi a lumânărilor şi obiectelor de cult, cât şi din încasările din zona comercială.
Pe filmare se vede clar cum cei doi tineri, băiat şi fată, cunoscuţi cu „nărav” de către lucrătorii de la Poliţia Municipiului, pătrund în biserică, se asigură că nu e nimeni, se întorc şi închid uşa principală de acces, apoi cotrobăie liniştiţi plecând cu bani şi bunuri în valoare aproximativă de 700 de lei.
Imaginile au ajuns atât la poliţişti cât şi la procurori, care au identificat „vedetele” şi este probabil doar o chestiune de timp până când aceştia vor fi prinşi şi puşi sub acuzare, pentru furt simplu sau furt calificat. Probabil că în curând îşi vor aduce aminte că una dintre cele zece porunci este „să nu furi!”.
Foto + video – Dan Cârstea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
intrebati la politie
Nu inteleg secretomania. De ce nu se spune numele strazii ? Pe cine protejaza pastrea secretului ? I...
Cu mamaliga in geam nu opresti la semafor din cauza vitezei!
Nu asa atragi cetatenii sa circule cu autobuzul in locul autoturismului. Cume e nea Ilie park and R...
Inventiv domnu' Ilie. Parca am fi in Italia. Numai ca Ilie nu e Georgia Meloni, Tulcea nu e Roma iar...
E treaba lor daca nu respecta GDPR si comunicatul. Fiecare redactie e cu politica ei... si cu respec...
Ziarul Delta a spus explicit ca era vorba de biserica din Cartierul Nou. Dar, asta e....
daca erati atent, vedeati ca era un comunicat asumat de ISU...In rest, multa sanatate!
De parca s-ar teme de pedeapsa dumnezeiasca, autorul articolului nu pomeneste despre ce biserica ar ...
Am conexiuni cu bolojan si nicusor.