Vineri, 1 martie 2019, Penitenciarul Tulcea în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea organizează o întâlnire între deținuți și persoanele vârstnice aflate în „Centrul pentru persoane vârstnice Sfântul Nectarie”, sub egida Proiectului de asistență socială ”Din suflet pentru suflet”.
Grupul de vizitatori format din 14 deținuți din regimurile deschis și semideschis vor avea posibilitatea de a petrece un timp de două ore alături de cei 70 de bătrâni, unde vor desfășura activități de socializare specifice perioadei ”mărțișorului”.
Pentru eveniment, perioadă de câteva săptămâni, deținuții au pregătit un program ”artistic” în care vor recita câteva poezii și vor împărții mărțișoare și flori artificiale confecționate în atelierul de creație din penitenciar.
Evenimentul face parte din categoria activităților de ieșire în comunitate și are ca scop dezvoltarea abilităților prosociale în rândul persoanelor private de libertate, prin fomarea unor comportamente prosociale, dezvoltarea capacităților empatice și de relaționare menite să faciliteze reintegrarea ulterioară în societate.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Priviti anvelopele.
Aceiasi politicieni din 90 pana azi au distrus economia Tulcei iar voi radeti de o poza. Unde-s int...
''administratorul public al judetului, Dumitru Mergeani'' Este adevarat? Daca da chiar imi pare rau ...
Ar trebui sa demisioneze toti din acest partid, sa ramana Sosoaca singura.
Păcat că de la Tulcea, până la ,,Marele Pod" nu mai sunt localități sau poate lumea este mai s...
Domnilor de CNAS de la mine primiti lunar 1700 lei si oferiti ...nimic. Cand am avut nevoie de un RM...
Am o matusa care a avut cancer ganglionar si reusise sa supravietuiasca . Dupa ce s-a protejat de sa...
Atacati in instanta faptul ca acei concesionari folosesc pesticide care distrug fauna si flora.
Vesnicele fetze triste de politicieni care au dus la sapa de lemn un judet intreg. Daca iubeati pama...
Probabil permisul a fost cumparat. La Ploiesti e 3000 euro. La Tulcea cat e?