La solicitarea CNAS București conform Ordinului nr.P/1192/18.12.2020 – CAS Tulcea a centralizat și transmis în regim de urgență suma necesară în județul Tulcea pentru plata stimulentului de risc, după cum urmează:
Concret :
(pentru 531 persoane ( din care 471 persoane la SJU Tulcea, restul fiind la
alți furnizori de servicii medicale : medicii familie, medici specialiști, laboratoare)
(pentru 512 persoane ( din care 449 persoane la SJU Tulcea, restul fiind la
alți furnizori de servicii medicale : medicii familie, medici specialiști, laboratoare)
Total sume solicitate 2.607.500 lei
Situatia se referă la personalul medical, medico-sanitar si auxiliar sanitar care au activat în timpul stării de urgență și care au avut în evidență sau sub tratament pacienți suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate;
Responsabilitatea stabilirii acestor persoane este a managerilor de unități sanitare cu paturi și a reprezentanților legali ai cabinetelor medicilor de familie, specialiști, laboratoare.
Precizăm că prin Ordinele Comandantului Acțiunii nr. 74527/23.03.2020, respectiv nr.74553/ 07.04.2020 în cele două perioade de timp – au fost suspendate internările pentru intervențiile chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale spitalicești care nu reprezintau urgențe și puteau fi reprogramate, precum și consultațiile programate/programabile în structurile ambulatorii ale acestora, în toate unitățile spitalicești publice și private și au fost externați toți pacienții care nu au reprezentat urgențe, care nu necesitau obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în regim spitalicesc.
Au fost suspendate acele activități medicale, consulturi sau tratamente care nu erau obligatorii și care puteau fi reprogramate, astfel încât să fie păstrată capacitatea de internare spitalicească, redusă aglomerația pacienților și implicit riscul de transmitere a Covid19, păstrând posibilitatea de a acorda îngrijirile medicale imediate ce nu puteau fi amânate.
Plata sumelor de mai sus se va face până la sfârșitul anului prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de la titlul VI “Transferuri între unități ale administrației publice”.
Facem precizarea că în lunile mai/iunie 2020 au mai fost făcute plăți cu această destinație, în sumă de 402.500 lei persoanelor direct implicate în tratarea cazurilor Covid 19 confirmate – pentru 161 persoane din SJU Tulcea ( secțiile infecțioase și laborator), transmite Director General, ec.Eugenia Vasile
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...