Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit si Afaceri Maritime 2014-2020 a anunţat lansarea a două apeluri de proiecte pentru dezvoltarea sectorului pescăresc din teritoriul ITI Delta Dunării.
Pe cele două linii de finanţare sunt puşi la dispoziţia potenţialilor beneficiari 1.700.000 de euro.
Astfel, pentru Măsura I.23. cu o alocare financiară pentru ITI de 800.000 de euro vor fi sprijinite proiecte privind:
Pot beneficia de sprijin financiar:
– Organisme de drept public;
– Pescari sau organizaÈ›ii de pescari sau asociaÈ›ii de pescari;
– ONG în parteneriat cu organizaÈ›ii de pescari sau cu asociaÈ›ii de pescari;
– OrganizaÈ›ii de producători, asociaÈ›ii de organizaÈ›ii de producători sau organizaÈ›ii
interprofesionale;
– Alte tipuri de beneficiari privaÈ›i care au activități în domeniul pescuitului.
Pentru Măsura II.3 – Investiții productive în acvacultură cu o alocare financiară pentru ITI de 900.000 euro vor fi sprijinite proiecte care conduc la o reducere substanțială a impactului intreprinderilor din domeniul acvaculturii asupra consumului și calității apei.
Pot beneficia de sprijin financiar întreprinderile cu activitate economică din domeniul acvaculturii.
Data de la care pot fi depuse cereri de finanțare: 27.04.2018, ora 14:00
Data și ora limită până la care pot fi depuse cereri de finanțare: 26.06.2018, ora 14:00
Condițiile de accesare a finanțărilor sunt detaliate în ghidurile specifice disponibile pe http://www.itideltadunarii.com/.
***
Strategia Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020 își propune în principal creșterea producției în acvacultură și procesare. De asemenea, îşi propune creșterea profitabilității operatorilor, conservarea biodiversității și protecția mediului, menținerea și crearea de locuri de muncă, în special în zonele pescărești.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.
''Colonelul DragoÈ™ Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.