Azi începând cu ora 13.00, peste o sută de persoane din sindicatul „Solidaritatea sanitară” vor protesta în fata Prefecturii Tulcea. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că le-au fost tăiaţi banii din venituri, nejustificat şi abuziv, considerând că principalul vinovat este legiuitorul, aici regăsindu-se Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii.
„Noi am hotărât la Tulcea să avem acest protest încă de la începutul săptămânii trecute. La nivel de federaţie, vinerea trecută, s-a hotărât însă să avem marţi, 19 februarie 2019, o şedinţă de Consiliu director. Suntem prin urmare singurul judeţ din ţară care va picheta Prefectură. Problema sporurilor a apărut prima dată în primăvara anului 2018 la aplicarea Legii 153 şi din acest motiv după mai multe acţiuni de protest şi o negociere cu Guvernul a apărut Ordonanţa de Urgenţă 114 pe 2018. Numai că Ordonanţa respectivă a avut aplicabilitate doar pentru anul 2018”, a declarat Angela Milita Atanasof, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Tulcea.
Oamenii spun că vor continua să îşi ceară drepturile, până când nedreptăţile vor fi îndreptate. Deocamdată se păstrează linia protestului paşnic, dar nu este exclusă mutarea protestelor la Bucureşti, la nivel mult mai mare.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
''Colonelul Dragoș Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârșitul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă ...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .