În acest weekend, sportivi ai clubului Logic Delta au participat la două competiții de șah care s-au desfășurat în orașele Galați și Brăila.
La turneul de șah blitz din cadrul Festivalului de șah Pro Logos Galati aflat la editia a V-a , unde au participat jucători din: Bulgaria, Franța,România, Republica Moldova și Ucraina, sportivul nostru, Tănase Andrei a ocupat Locul I și a obținut medalia de aur la categoria de vârstă U 12 ani cu (5V, 1=, 3Î), iar Crăiță Miruna a obținut Locul III și medalia de bronz la proba de șah clasic – categoria de vârstă fete 8 ani.
Și la Brăila, jucătorii clubului nostru au avut o prestație foarte bună. Astfel că, la competiția de șah rapid ,,Trofeul Micul Șahist Brăila”, unde au participat sportivi ce au reprezentat cluburile din : Brăila, Galați, București și Tulcea, jucătorul clubului nostru, Purda Nicoară Dragoș a câștigat turneul dedicat copiilor sub 8 ani, cu 6 victorii și doar o înfrângere, iar Maria Mohonea a obținut Locul II la categoria fete 10 ani.
Felicitări copii pentru aceste reușite!
Marius Sarighioleanu
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...