Staţia de autobuz din cartierul C5, rămâne în continuare în bătaie de joc, adică DEGEABA, chiar dacă Primăria Tulcea ştie de câteva luni despre problema cu pricina… şi chiar dacă, peste drum, există o staţie amenajată, cu refugiu, cu băncuţe, acoperită, cu tonomat de bilete şi cu plăcută electrică indicatoare.
În lipsa lor de interes, pare că cei care ar trebui să facă treaba în oraşul ăsta, fac tocmai invers. Nu ştim dacă este incompetenţă sau rea-voinţă, dar încadrăm situaţia de mai sus la „AŞA NU!”
Staţia la care ne referim este situată chiar peste drum de Penyy, pe Corneliu Gavrilov, foarte aproape de varianta Viticulturii. Iniţial, ea funcţiona chiar pe partea bisericii, avea toate condiţiile, dar… măreţul Hogea a hotărât altceva, în marea lui înţelepciune. Astfel, staţia a ajuns peste drum, parcă în bătaie de joc!
Iată şi de ce:
– autobuzele obturează aleea de acces la garaje şi parcare;
– este situată în zonă fără alveolă, blocând traficul când autobuzele sunt oprite în staţie;
– este situata la mai puţin de 50 m de o intersecţie aglomerată, iar trotuarul este mereu plin de autoturisme parcate;
– călătorii aşteaptă sub cerul liber, indiferent de anotimp;
– gardul grădinii blocului e pe post de „şezătoare” iar trotuarul este covor de mizerii, nefiind coş de gunoi montat.
Ne-am adresat STP, de la care am aflat că la rândul lor, au făcut mai multe adrese către primărie, pentru ca staţia să revină pe vechiul amplasament, dar acestea au rămas FĂRĂ răspuns!
Ne-am adresat Poliţiei Rutiere, care ne-a spus că e decizia primăriei! Ei nu pot da astfel de decizii, iar avizul lor e strict consultativ!
Am scris Primăriei, pe minunata aplicaţie City Report şi acum aproape două luni ne-a minţit că problema se va rezolva, considerând petiţia REZOLVATĂ! Nu au făcut NIMIC!
Problema este deosebit de simplă şi se poate rezolva în câteva minute, schimbând la loc sensurile de circulaţie din cartierul ANL, pentru că autobuzul să poate întoarce pe lângă Penyy şi să revină unde este staţia amplasată, în alveola de mai jos de biserică!
Dacă Primăria Tulcea va avea chef, va repara situaţia în 2-3 zile, maxim. Dacă nu va avea chef, pentru ca reclamaţia vine, DIN NOU, de la noi, va arăta cât de mult îi pasă de rezolvarea problemelor tulcenilor! Iar dacă domul primar Ilie este ocupat, aşa cum îl ştim că este mai mereu, poate îl deleagă pe viceprimarul Dragoş Simion să se ocupe de problemă. Măcar, domnia sa a rezolvat de fiecare dată problemele semnalate de noi, în ultima perioadă.
Poate, dacă tot e Săptămâna Mare, să sperăm într-o minune??? Că atât ne-a mai rămas! Cu politicienii, din păcate, ne-am convins!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Cu razboiul la granita..... Geniala ideia sa te faci militar profesionist.
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!
Str Gazelei????? Ha hi haaaa.
Cred ca nu e normal ca minorul de 10 ani sa nu suporte nici o consecinta. Se va dezvolta un infracto...
Activitati neolimpice. Activitate asimilta coceptului de Educatie fizica , Se poate uzita la ore in ...
Dupa ce bei vin de ''butuc'' nu te urci la volan. 1,5% e mult si ptr un barbat.
De ce exista gheata si zapada pe sosea?Cine administreaza drumul ala?
Si cand te uiti cate femei sunt pe la doctori ca sa poata avea si dansele un copil, iar alcoolistii ...
intrebati la politie