Bloc nou, reabilitat, strada Gării, blocul 7, lift nou și… totuși, azi noapte se putea întâmpla o tragedie. O tulceancă ne-a scris despre o întâmplare care a marcat-o profund şi a făcut-o să sufere un atac de panică, iar acum va fi nevoită să ia medicație specifică o perioadă lungă. Iată ce ne scrie femeia:
„În jurul orei 23.00, venind de la muncă, liftul în care eram, țin din nou să precizez că este nou, a căzut de la etajul 6 la etajul 4, rămânând singură, blocată în el. Am acționat soneria și au intervenit în primul rând vecinii, apoi fiind alertați pompierii, cei de la depanare şi ambulanţa, pentru că am făcut un atac de panică. Este groaznic! Am fost la spital, acum sunt ok, dar calitatea lucrărilor cel puțin la lift …lasă de dorit.”
Din fericire, sistemele de siguranţă ale liftului cel nou nu au permis prăbuşirea acestuia şi întâmplarea unei tragedii, dar, aşa cum aţi văzut, femeia a trecut prin moment cumplite. La sosirea pompierilor, chemaţi prin apel la 112, acesta fusese deja extrasă din lift şi era transportată la UPU cu o ambulanţă SAJ.
De multe ori am scris despre bătaia de joc pe care au lăsat-o în urma firmele contractoare sau subcontractoare, la multe blocuri de pe strada Gării, dar, încă o dată, din nefericire, primăria nu a mişcat un deget, cu toate că foarte mulţi locatari au depus reclamaţii şi sesizări. Atât s-a putut!!!
Sunt curios cine va răspunde pentru cele întâmplate cu biata femeie, care a fost obligată să trăiască clipe de coşmar doar pentru că un lift nou… s-a prăbuşit!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...