Azi în jurul orei 15.30, un om şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier între Dunavățu de Sus şi Dunavățu de Jos. Acesta, în vârstă de 44 de ani, se afla la volanul maşinii şi într-o curbă a pierdut controlul direcţiei de mers, după care s-a izbit violent de balustrada metalică.
Un echipaj al ambulanței ajuns la locul evenimentului a efectuat manevrele de resuscitare. Un elicopter SMURD aștepta la fața locului ca medicii să îl stabilizeze și să îl preia. Din nefericire omul nu supravieţuit! Surse de la locul accidentului au afirmat că în maşină era miros de alcool, dar poliţia nu a mai avut cui să îi ia probe biologice. Dacă a fost sau nu alcool, se va stabili la necropsie.
Biroul de presă al IPJ Tulcea ne-a transmis după aproape trei ore de la producerea accidentului ca „La data de 28.09.2019, un bărbat în vârstă de 44 ani din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Dunavațul de Jos,într-o curbă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. Conducătorul auto deţinea permis de conducere.”
Foto interior + video – Balaeș Leopold
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...