Crăciunul a debutat şi în acest an cu zeci de apeluri la numărul de urgenţă 112. Ambulanţele şi echipajele SMURD au fost solicitate la maxim pentru a acorda ajutor medical celor care s-au împrietenit prea tare cu paharul, sau altora, apucaţi brusc de gelozii şi resentimente, transformaţi instantaneu în luptători de „mortal kombat”, fie pe neveste, fie pe vecini, invitaţi, colindători sau duşmani închipuiţi.
Încă de la primele ore ale după amiezii de ieri, la secţia de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean au început să se prezinte, cu taxiurile sau aduşi de echipajele medicale de urgenţă, primii „frumoşi”. Cei mai mulţi, în stare de ebrietate avansată, unii incapabili chiar să mai vorbească… alţii puşi pe scandal şi violenţi împotriva personalului.
Mai târziu, au apărut „cocoşii”, cei care au băut bine şi după ăia şi-au făcut cadou pumni şi picioare, deobicei în căpăţâni! La un moment dat, au apărut câţiva care, mai bogaţi fiind, şi-au împărţit cu generozitate bâte în cap. Aici, au apărut pe post de moş crăciuni şi poliţiştii, care nu le-au împărţit colaci şi mere, ci doar amenzi şi posibil dosare penale.
Azi este a doua zi de Crăciun! Cum, la români, petrecerile ţin ca în poveşti, adică trei zile şi trei nopţi, ne aşteptăm ca bâlciul de la spital şi de la secţiile de poliţie să continue!
Pentru poliţişti, jandarmi şi personalul de la UPU, urmează încă o noapte albă! Pentru marea majoritate a celor care ajung la camera de gardă, vărsăturile, pierderile de cunoştinţă, vânătăile şi plăgile deschise nu sunt de la boală, ci de la alcool şi lipsă de măsură! Inconştienţa şi educaţia precară reliefează încă o dată, în aceste zile care ar trebui să fie de sărbătoare, că o parte dintre semenii noştri confunda naşterea Domnului cu prilejul de a mai da pe gât tone de alcool şi de a-şi arăta muşchii în fata „dujmanelor”!
Nu ar fi rău dacă distinşii guvernanţi ar da o lege prin care să îi pună la plată pe toţi beţivanii care umplu camerele de gardă, gratuit, la astfel de sărbători! Cum găsesc bani de băutură, aşa să găsească şi bani de amenzi. Şi aş sugera ca amenzile să fie mari! Foarte mari!
Nu stiu cine a scris articolu dar are nota 20 pentru felul in care la scris . Felicitari 🙂
Multumim pentru aprecieri!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...