În după-amiaza zilei de 6 august , polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci au fost sesizați prin apelul 112, de către un bărbat din județul Galați, despre faptul că, în timp ce se afla cu un prieten pe traseul de biciclete din Parcul Național Munții Măcinului din comuna Greci, județul Tulcea, prietenul său a căzut cu bicicleta într-un șanț, pe munte, accidentându-se.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar la scurt timp a fost identificat un tânăr de 17 ani din județul Galați, fiind găsit într-un șanț în stare conștientă și cooperantă. Imediat, polițiștii l-au ridicat din șanț pe tânărul de 17 ani, apoi împreună cu un echipaj al Ambulanței Spitalului Orășenesc Măcin l-au transportat pe o targă până la ambulață. Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea recomandă turiștilor care vor să viziteze Munții Măcinului, să fie echipați corespunzător, să respecte traseele marcate, să țină cont de atenționările de vreme rea (ploi, vânt, etc) și să se informeze înainte la Centrul de Informare din comuna Greci cu privire la traseul ales și gradul de dificultate al traseului.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...