În această dimineață, în jurul orei 07:30, a avut loc un accident rutier pe DN22, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre localitățile Mihai Viteazu și Tariverde din județul Constanța.
plutonier adjutant Dănila Narcis-Marian, din cadrul Detașamentului de pompieri Tulcea, se deplasa în acel moment cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, către Constanța, pentru revizia tehnică periodică a autospecialei.
Subofițerul, văzând accidentul, a oprit pentru a acorda primul ajutor victimelor, cu precădere persoanei de sex feminin, care era inconștientă și necesita stoparea de urgență a hemoragiei.
Până la preluarea lor de către cele două ambulanțe, salvatorul a rămas alături de victime.
Inițial, la noi a ajuns informația că la accident ar fi intervenit salvatorii de la ISU Dobrogea. Iată ca în cele din urmă, intervenţia ad-hoc a fost a salvatorilor de la Tulcea și datorită lor, femeia a fost salvată la timp. Până la urmă, important este că victima a primit îngrijiri și a fost salvată. Încă un exemplu de devotament al pompierilor tulceni, pentru care ne înclinăm și îi asigurăm de tot respectul nostru! RESPECT, plutonier adjutant Dănila Narcis-Marian!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...