Consilierii locali ai Partidului Social Democrat din municipiu au depus recent un proiect de Hotărâre de Consiliul Local, prin care repară o mare nedreptate făcută de primarul Ştefan Ilie şi consilierii PNL. Proiectul este depus în termen şi întruneşte toate condiţiile.
Cei şapte consilieri PSD au semnat iniţiativa prin care cuplurile tulcene care împlinesc 50 de ani de căsătorie vor primi „Diploma de aur” şi un cadou financiar în valoare de 1.000 de lei, sumă de patru ori mai mare decât cea tăiată de Ştefan Ilie!
În urmă cu câteva zile, ziarul „Tulcea Noastră” arunca o provocare tuturor consilierilor locali, prin care cerea reparaţia acestei nedreptăţi marca PNL şi iată că, în doar câteva zile, provocarea devine realitate, graţie implicării unor oameni ca Andaluzia Luca, Lavinia Vizauer, Cezar Marin ,Dorin Ţiu, Anca Suhov, Dan Drăniceanu şi Cristian Olteanu.
Toţi cei şapte au promis că vor susţine şi vor vota acest proiect, la care se vor alătura şi consilierii locali ai USR, Tatiana Haliţ şi Cristian Porneală, dar şi cei doi consilieri ai PER, Ciprian Antrop şi Dragoş Simion.
Astfel, cu 11 voturi pentru, Proiectul de Hotărâre va trece mai mult ca sigur, oricât s-ar împotrivi consilierii PNL… care, culmea, au şi ei la rândul lor, părinţi şi bunici…
Vă promitem că vom participa la şedinţă şi vom vedea dacă PNL va vota din nou împotrivă, la fel ca anul trecut. Oricum, votul lor negativ va fi degeaba, dar… măcar îi vom face cunoscuţi publicului larg! Să-i cunoască lumea…
Ne bucura nespus că iniţiativa ziarului nostru a fost girată de o parte a Consiliului Local Tulcea, ceea ce ne dă speranţa că vom fi ascultaţi şi cu ocazia unor noi propuneri care să aducă lucruri bune în viaţa tulcenilor!

Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...