Nemulțumiți de nivelul salariilor, peste 1800 de funcționari publici care lucrează la prefecturile din toată țara au intrat astăzi în grevă japoneză. Inclusiv la Prefectura Tulcvea angajații vor purta toată ziua banderole albe pe brațe, în semn de protest față de lefurile pe care le încasează.
Acțiunea de protest este organizată la nivel național, aproximativ 1.800 de salariați. „Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr’153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că Instituția Prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate”, se arată într-un comunicat de presă emis de Sindicatul Egalitatea.
Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică reprezintă Instituțiile Prefectului din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Instituția Prefectului – Municipiul București.
Inteleg ca salariile sunt considerate mici. Cum nu pot fi marite deoarece economia este slaba le ramane o solutie: Sa se mute in privat supa ce-si fac un SRL si devin patroni. Numai asa se pot imbogati.
LA mintea lot greva japoneza este greva pe bune si intrerup lucrul !Am fost azi si era inchis. Sa fie concediati toti.
Daca doresc bani multi sa plece in mediul private.
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...