De câteva zile, pe pagina de facebook a Primăriei Tulcea a apărut un anunţ prin care se anunţa: „copiii din sistemul de învățământ primar, gimnazial, liceal, beneficiază de cursuri gratuite de învățare a înotului, în limita a 10 ședințe/an.”
Acest lucru nu este o noutate, ci se întâmplă de când a fost dat în folosinţă acest bazin, exact asta fiind şi scopul! Să înveţe copiii să înoate! GRATIS!
„Construcţia este realizată după un proiect tip şi se adresează uzului didactic, cu posibila utilizare publică în perioada de timp din afara orarului şcolilor din localitate şi nu se adresează activităţilor competiţionale.
Capacitatea acestuia este de 65 de persoane, construcţia fiind proiectată pentru a fi utilizată simultan de două clase de elevi, împreună cu profesori şi personalul de întreţinere.”- scrie pe pagina Companiei Naţionale de Investiţii, „responsabilă” pentru faptul că acest bazin există.
Pe pagina primăriei să mai spune că : „Cursurile au loc de luni până vineri, între orele 15.00 – 16.00. Programările se fac la administratorul bazinului didactic de înot.”
Pentru a nu cădea în eroare, pentru aceste activităţi nu trebuie felicitat absolut NIMENI! Aşa că… orice personaj public, care vrea să manipuleze populaţia cum că datorită lui se întâmpla acest lucru, este doar un mare mincinos!
Păcat că programul este prea scurt, dar… probabil că cererea este mare şi instructorii sunt puţini!
N-ar fi rău dacă s-ar găsi soluţii pentru angajarea încă a 1-2 instructori de înot, pentru ca toţi copiii să înveţe gratuit să înoate! E drept, există şi şcoli de înot, dar, să fim corecţi… acestea costă şi nu toată lumea îşi permite să scoată sute de lei din buzunar.
„Deja lucrez la identificarea unor soluţii care să permită mărirea programului, precum şi a numărului de personal calificat pentru această activitate, pentru a permite copiilor care sunt elevi în Tulcea să beneficieze de cursuri de înot gratuite. Este o chestiune reglementată prin lege şi ar fi bine dacă astfel de bazine ar funcţiona în cât mai multe UAT-uri, pentru ca cei mici să înveţe să înoate” – ne-a declarat viceprimarul Dragoş Simion, cu atribuţii pe linie de sport-cultur[ în cadrul Primăriei Municipiului Tulcea.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Pune mana, baietica, si citeste Regulamentul de aplicare al Codului Rutier Art.123 lit.h) si Art.135...
Cu prostu' care nu-i școlit/ Te lupți un pic și-ai izbandit, / Dar duci o luptă colosală/ Cu pr...
Hop si voi! Cereti socoteala ptr pacaleala ''alege-ti furnizorul'' de energie!
Daca vrei musai sa ai dreptate treci pe zebra fara sa fii atent poate ai ''sansa'' sa fii calcat de...
psd sunt in guvern. nu s-au opus ''liberalizarii''
Padurarul, asa este, ai dreptate, soferii trebuie sa fie cei atenti. Totusi, si Ion are dreptate, mu...
''Conducerea preventiva spune clar ca soferul trebuie sa prevada din timp intentia pietonului de a t...
Padurarule, esti unul d-aia de vor fi calcati de masina . O sa mori cu legea in mana. Nu-i normal s...
Conducerea preventiva spune clar ca soferul trebuie sa prevada din timp intentia pietonului de a tra...
S-a aruncat in foc ,. valuri!!¡🤡🤡