„Subsemnatul Bălan Lucian Daniel, vă aduc la cunoștință, în numele unui important numar de locuitori ai comunei Ciucurova, de situația gravă prezentată în anii anteriori autorităților de la diverse niveluri de către persone fizice din localitatea Ciucurova și de către reprezentanții primăriei.
Esta vorba despre circulația vehiculelor pe drumurile naționale 22A și 22D, pe raza comunei Ciucurova, acestea suprapunându-se cu strada Principală, circulație care creează grave prejudicii cetățenilor care locuiesc pe strada respectivă prin deteriorarea caselor, anexelor si gardurilor. Strada principală din Ciucurova este utilizată intens pe tot parcursul anului de către vehiculele care vin dinspre județele din Moldova, Republica Moldova si Ucraina (inclusiv punctul de trecere Isaccea) spre litoral și portul Constanța. Pe porțiunea cuprinsă între centrul satului și ieșirea spre Slava Cercheză( DN 22D) există un numar foarte mare de case, fiecare situată la mai puțin de 10 metri de stradă, astfel că trecerea fiecărui vehicul de mare tonaj generează trepidații sinonime cu cele generate de un mic cutremur. Acest lucru se intamplă de cateva zeci de ori pe zi, fenomenul fiind amplificat după deschiderea circulației pe podul de peste Dunăre dintre județele Tulcea si Brăila. Fisurile generate în pereții imobilelor situate pe strada Pricipală și frica zilnica a oamenilor par să nu conteze pentru autorități, de vreme ce un demers similar, susținut prin semnăturile a peste o sută de ciucuroveni, a fost ignorant la fel cum este ignorant și demersul primăriei locale.
Stimați domni, vă informăm că pe porțiunea de drum in cauză se află cele două clădiri ale școlii, grădinița, poșta, aproape toare magazinele din sat, primăria, postul local de poliție, asta ca să înțelegeți că este cea mai utilizată stradă de către pietoni, foarte mulți dintre ei copii și bătrani. Strada este deservită de trotuar doar parțial și doar pe un sens și exită doar o trecere de pietoni pe o distanță de 2,4 kilometri. În general camionagii, grăbiți să ajungă în portul Constanța, nu respectă viteza legala, mai ales pe porțiunea de drum de la ieșirea din sat și cum pe o porțiune de stradă nu există trotuar, un accident se poate întampla oricand.
Măsurile care pot fi luate imediat și care ar genera mai puțin disconfort pentru cetățeni ar fi urmatoarele: limitarea vitezei de circulație pe drumul în cauză la 30 km/h pentru vehiculele cu un tonaj mai mare de 3,5 t, limitarea vitezei de circulație la 50 km/ h pentru toate vehiculele pe porțiunea din DN 22D cuprinsă între limita satului Ciucurova și intersecția cu drumul județean care duce la Fântâna Mare, creșterea numărului de treceri de pietoni și montarea de limitatoare de viteză. De asemenea, este nevoie ca vehiculele de mare tonaj să fie verificate de către cei care sunt plătiți din bani publici să facă asta pentru că există suspiciuni că multe dintre aceste vehicule circulă încărcate peste limita prevăzută în documente.”
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Stimati tulceni, primarul Stefan va pava strazile cu pietre pretioase? Oare de asta s-au triplat im...
''Pentru aplicarea noului sistem de calcul, Primăria Municipiului Tulcea utilizează baza de date c...
Asta ce cauta pe strada la ora aia? Satenii merg la culcare cand se intuneca.
Pai, Politia nu poate prinde infractorii? De ce mai exista?Cum adica eu sa ma apar?Sa ma apere pol...
Pai dvs ca autoritate nu puteti sa gasiti niste neica nimeni? Eu cum pot sa o fac?
Pasagerul ala era plin de sange cand l-au scos!
De cand stau elicopterele astea in aer, taica!... Or mai fi avand combustibil? Asa-i ca nu a deschis...
Pista ptr biciclisti inexistenti. La panta aia cine merge cu bicicleta? Plus de asta batranii sunt c...
Este cineva dornic sa o ...cumpere pe o suma mica. D-aia se tot micsoreaza!
În vremurile bune avea aproape 3000 de angajați!