Există în judeţ şi primari care sunt cu adevărat preocupaţi de comunităţile pe care le conduc. Un astfel de om este primarul comunei Jurilovca, domnul Ion Eugen, care, de foarte multe ori a fost, aşa cum este şi normal, primul care a dat exemplul şi a pus mâna pe lopată.
În aceste momente delicate, cu bani puţini dar cu dorinţa mare de a face, primarul din Jurilovca a început de ieri dezinfecţia în toate cele trei localităţi pe care le păstoreşte, Jurilovca, Sălcioara şi Vişina. Econom de fel şi foarte calculat, primarul a făcut tot posibilul şi a angrenat în activitatea de dezinfecţie, serviciile publice ale comunei, adică firma primăriei, cu utilaje şi oameni proprii, fapt ce a redus cheltuielile la maxim.
„Deoarece condițiile tehnice nu ne-au permis să începem procedura de luni, am pornit de ieri dezinfecția străzilor și a spațiilor publice din cele trei localități ale comunei, începând cu Sălcioara.
Populaţia trebuie să ştie că în primele ore ale dimineții, să evite contactul direct cu suprafețele dezinfectate (porți, bănci etc.). În rest, acţionăm cu propriile forţe şi avem de muncă, nu ne plângem. Trebuie să fim în stradă şi în spaţiile publice, pentru a proteja populaţia. Dezinfectam tot, iar dacă oamenii respectă şi ei normele impuse, va fi spre binele nostru, al tuturor.” – ne-a spus primarul din Jurilovca legat de aceste operaţiuni.
Îl felicitam pe domnul primar şi ne bucură faptul că mai exista lideri ca el! Făcând diferenţa între Ion Eugen şi alte specimene aflate în funcţii de primar, nu ai cum să nu vezi că unul munceşte pe rupte, iar alţii … doar mimează şi îi vezi în fugă pe la primărie… Ca să nu mai vorbim despre sfidarea „unora” pe reţelele sociale, când umilesc electoratul la propriu, cu aroganţa maximă şi tupeu suburban…, sau cu servilismul faţă de unele supermarketuri, private totuşi, de care dau dovadă atunci când principala lor grijă este să le facă public pe facebook programul de funcţionare al acestora… Despre problemele cetăţenilor… nimic!
Astfel de oameni nu se pot compara nici de acum peste o mie de ani! Unii sunt lideri şi gospodari, alţii sunt doar nişte oportunişti fără caractere!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...