Ansamblul “Danubius” al Centrului Cultural “Jean Bart” Tulcea, coordonat de domnul profesor Cătălin Tănăsuică a fost unul dintre reprezentanții României, alături de alte ansambluri din județele Bacău și Constanța, la prima ediție a Festivalului Internațional al Dansului, organizat de Organizația Internațională de Dans Folcloric, în perioada 28 iulie-1 august a.c., în Turcia, regiunea Cappadocia, localitatea Avanos.
Coordonatorii acestui proiect, domnii Salih Onsoy și Murat Erdem s-au bucurat de sprijinul municipalității din Avanos pentru a aduce laolaltă într-un schimb de experiență cu valențe tradiționale ansambluri din Polonia, Bosnia și Herzegovina, România, Grecia, Georgia, Turcia, Mexic și Cipru. Acest gen de festivaluri sunt deja populare în Turcia și, fără a fi festivaluri concurs, ele au menirea de a forma o deschidere multiculturală atât pentru publicul larg, cât și pentru participanți.
Deși timpul a fost scurt, perioada de ședere în Turcia a membrilor ansamblului “Danubius” a fost una mai mult decât fructuoasă. Pe lângă serile de folclor organizate în fața unui public impresionant, participanții au avut și o zi de work-shop în care au învățat unii de la ceilalți dansuri folclorice specific arealelor culturale de proveniență și nu doar atât ci programul festivalului a cuprins și organizarea unui flash-mob la care au participat peste 500 de persoane.
La aceste experiențe se adaugă și aceea a vizitării obiectivelor turistice din zonă, fie că vorbim de repere ale patrimoniului natural din zona Cappadociei, cum ar fi Valea Roșie, Valea Porumbeilor, Babele și Sfinxul, sau de patrimonial cultural – cu această ocazie membrii ansamblului “Danubius” vizitând Kaymakli, renumitul oraș subteran.
“Menirea acestor festivaluri este de a facilita schimbul cultural, contactul între diferite culturi și tradiții, fiind îndeosebi dedicate tinerelor generații. Este o modalitate de a ne asigura că frumusețea tradițiilor strămoșești, indiferent de arealul reprezentat, va supraviețui și va constitui un perpetuu prilej de bucurie pentru generațiile viitoare”, a considerat Cătălin Tănăsuică, profesor coordonator al ansamblului “Danubius”.
Bogdan Pascal
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...