„Între Chin și Amin”, ultimul film al regizorului Toma Enache, prezentat ieri la Cityplex, este o poartă temporală ce ne face părtași unui trecut întunecat al țării noastre, trecutul tragic al închisorilor comuniste. Pelicula prezintă realist, în detaliu, ororile prin care au trecut cei care, vinovați sau nu de „luptă împotriva orânduirii comuniste”, au fost aruncați în închisori, în special ceea ce a însemnat „Experimentul Pitești” unde s-au întâmplat cutremurătoarele torturi, închisoarea în care s-au produs terifiantele încercări de „reeducare” din perioada 1949-1952.
„Reeducarea” celor care nu și-au lepădat credința și nu au aderat la Partidul Comunist presupunea bătăi și torturi zilnice. Filmul, o pagină a istoriei noastre, una neagră, a stârnit pentru cei aflați în sală un mix de emoții, amintindu-le de părinții și bunicii luați din casă în miez de noapte și care au sfârșit în temnițele regimului totalitar și, cu siguranță, vor urma sfatul regizorului, din finalul serii, și vor spune mai departe pentru ca să nu uităm și să repetăm greșelile trecutului.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...