Scriitorul tulcean Nicolae C. Ariton lansează în cadrul Festivalului Danubius ArtFest un volum dedicat timpului, cafenelelor și tavernelor tulcene, de acum un secol și jumătate. Acestea par, la prima vedere, lucruri nesemnificative și lipsite de greutate istorică în viața orașului nostru, în comparație, cu războaiele, epidemiile, nenorocirile naturale și alte întâmplări nefericite de genul acesta, care marchează adânc istoria unei comunități.
Cu siguranță că Tulcea nu a fost deloc ocolită de evenimente tragice, dar și mai sigur, tulcenii de altădată au petrecut clipe minunate în cafenele și tavernele unui oraș de odinioară din care a mai rămas foarte puțin. Aceste momente de bucurie, trăite parcă într-un alt timp, încearcă autorul să le povestească în paginile acestei cărți scrise pentru tulcenii de ieri, de azi și de mâine. Pare incredibil, dar volumul a fost tipărit în anul 2017 și ținut în cutii speciale (de carton) pentru a se învechi și căpăta arome de vin din soiuri alese.
Prin paginile sale, cititorii sunt invitați să bântuie (imaginar) prin restaurante cu ștaif și spelunci tulcene, de acum un secol și jumătate, pentru a sorbi (tot imaginar) vin „Negru de Sarichioi” (sau o „Somoveancă”), frapat cu gheață din fostele ghețării și să se dreagă cu o cafea la nisip, preparată de un turc cu fes. Cine nu participă la lansare, … nu bea, nu degustă, nu citește! Veniți, la ora 17,00, la Casa Avramide (locul desfășurării lansării) și mai vorbim, mai vedem, probabil că nu vom bea… SIGUR, CITIM!
Prof. Nicolae C. Ariton
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...