Cea de-a X-a ediție a Colocviului Național „Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi” s-a desfășurat între 3 – 7 aprilie la Bușteni și a fost organizată de Centrul Județean de Cultură Prahova alături de Consiliul Județean Prahova, Asociația Așezămintelor Culturale și Centrul Cultural „Aurel Stroe”.
De la prima ediție, evenimentul și-a propus ca scop principal îndrumarea metodologică a animatorilor din domeniul culturii și familiarizarea acestora cu principiile de bază ale cercetării, conservării, valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial românesc. Au luat parte la lucrări maeștri coregrafi, instructori, profesori, dansatori, directori de instituții culturale, referenți și personalități din domeniul culturii și artei, persoane interesate de păstrarea autenticității jocului tradițional românesc.
În prima parte, rezervată prezentărilor și studiilor practice de jocuri tradiționale predate în cele nouă ediții anterioare, Ștefan Coman, managerul Ansamblului Artistic Profesionist

„Baladele Deltei”, a vorbit participanților despre jocurile dobrogene și complexitatea lor. A doua zi, Daniela Jipa, Marian Coman și Cătălin Tănăsuică, dansatori ai „Baladelor Deltei” și instructori coregrafi, au predat câteva jocuri tradiționale din Dobrogea.
Programul zilei a doua a atras atenția prin „Căluș – element al patrimoniului cultural imaterial U.N.E.S.C.O.”, dezbaterea privind metodele de predare a conceptului coregrafic pentru asistenții profesorilor și maeștrilor coregrafi fiind moderată de Ionel Garoafă, maestru coregraf al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din Craiova. Vineri, 5 aprilie, s-a desfășurat Parada portului popular (pe traseul Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie – Primăria Bușteni – Centrul Cultural „Aurel Stroe”), urmată de un Spectacol Folcloric Extraordinar, „Hai la hora românească!”, cu participarea maeștrilor coregrafi, instructorilor, profesorilor și dansatorilor prezenți la colocviu, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni, în regia artistică a maestrului coregraf Ștefan Coman. Sâmbătă, 6 aprilie, moderat de Anișoara Ștefănucă, managerul Centrului Județean de Cultură Prahova, s-a desfășurat Colocviul „Modalități de predare a dansului tradițional românesc: Forme și metode de predare specifice stilistic, necesare pregătirii dansatorilor, cu elementele dansului abordat –încălzire, mișcare, joc, muzică, ritm, tempo, spațiu, zonă folclorică, costum, ținută, atitudine, expresivitate etc.”.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...