Sâmbătă dimineaţa în jurul orei 3.00, pe canalul vechi, cel care face legătura între Braţul Sulina şi Mila 23, a avut loc un accident naval în urma căruia două persoane au fost rănite destul de grav în zona capului.
Localnicii spun că în jur de zece persoane, majoritatea tineri, au plecat seara din Mila 23 cu direcţia Sulina, cu scopul de a se distra. În jurul orei 2.30, după ce au băut câteva paharele în plus, tinerii au plecat spre casă, spre Mila.
Pentru a evita controalele pe Dunăre, ora fiind târzie și improprie deplasării pe apă, conducătorul bărcii, un bărbat de 24 de ani, a luat-o pe scurtătură, pe canalul de peste drum de Crişan, pentru a ajunge acasă, în satul de baştină.
Cum, se aflau sub influenţa aburilor alcoolului, nu au fost atenţi şi au intrat într-o sălcie, iar crengile au desprins parbrizul care, le-a fost aruncat în cap, rănindu-i pe doi dintre ei, conducătorul bărcii şi un minor de 15 ani.
Aceştia au ajuns într-un final, la Mila 23, pe lumină şi cei doi răniţi au fost duşi la dispensar. Pentru că starea lor nu era una tocmai bună, au fost preluaţi de o ambulanţă navală şi aduşi la spitalul judeţean.
Poliţiştii tulceni au deschis deja un dosar penal în acest sens, chiar dacă locul accidentului nu reprezintă cale navigabilă. Se fac cercetări împreună cu Căpitănia Zonală Tulcea.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...