Sâmbătă spre duminică, am ajuns foarte târziu acasă, în jurul orei 3. Cum, locuiesc în E3, unul dintre cele mai aglomerate cartiere, nu am mai găsit nici un loc de parcare în jurul blocului. Am lăsat maşina în staţia de taxi de pe 1848, considerând că nu o să deranjez câteva ore, mai ales că am parcat cât mai aproape de limită. Când am coborât, după câteva ore, am găsit sub ştergătorul de parbriz o invitaţie la sediul Poliţiei Locale.
M-am prezentat, mi-am recunoscut „fapta” iar agentul a procedat legal, aşa cum e normal. Din curiozitate, l-am întrebat pe domnul agent cum de m-a „reperat” aşa de repede, iar din spusele domniei sale am tras concluzia că un domn taximetrist a sunat la Poliţia Locală ca să reclame că este o maşină care nu este taxi şi ocupa un loc destinat lor.
Reclamaţia este ok! Legal, am fost vinovat! Cine greşeşte, plăteşte! Subiect închis!
Mă întreb însă, ce se întâmplă în cazul în care într-o staţie de taxi, cu şase locuri autorizate, sunt 12 maşini taxi? Cum stau ei parcaţi pe trotuar, sau chiar în mijlocul drumului, fără ca nimeni să nu îi deranjeze cu nimic!
Păi, dacă maşina mea a deranjat duminică dimineaţa la prima oră pe un domn taximetrist care şi-a simţit violată intimitatea staţiei, unde…culmea, când m-am dus să iau maşina, nu era nici un taxi…ce ne facem cu încălcările flagrate ale legislaţiei rutiere naţionale, dar şi a prevederile HCL în domeniu taximetriei??? Le vedem zilnic, la tot pasul!
Revin! Nu contest sancţiunea dată de către poliţistul local! Este perfect legală şi mi-o asum! Am doar un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte lipsa de reacţie a celor abilitaţi, unde includ poliţia rutieră, poliţia locală şi biroul specializat al primăriei, care de cele mai multe ori se fac că nu observă încălcările flagrante ale legislaţiei în domeniul taximetrei, chiar de către domnii taximetrişti!
Dacă e să fim corecţi, să privim la fel în ambele părţi şi să aplicăm legea tuturor celor în culpă! Precizez că nu generalizez! Sunt taximetrişti model de corectitudine, pentru care avem tot respectul! Ideea e …ce facem cu „ceilalţi”…?
Ai foarte mare dreptate. Ieri in statia de taxi din centru pe strada Babadag unde sunt doar 6 locuri pentru taxi erau pe la ora 16 :30 aproximativ 15 taxiuri…..care umpleau parcarea si prima bandă de circulație. Oare nu ii vede nimeni ? Oare nu sunt prea multe taxiuri pentru orasul Tulcea ?Orașul e sufocat de taximetriști care bineinteles isi fac programul cum vor ei……încearcă să găsești taxi liber pe la 4 dimineața….pustiu.
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...