Tulcenii vor civilizaţie, dar…N-ai cu cine dom’le!
Seminţe pe bancă, seminţe în parc, seminţe pe faleză, seminţe la plajă, seminţe peste tot! Sămânţa prăjită, sportul naţional al tulceanului „cu pretenţii”, care se dă deontolog pe facebuci şi îşi dă el cu presupusu’ că alde ăştia de matură străzile sunt nişte „într-un fel”, că primăria sau prefectura, că guvernul sau UE „ie” neşte porci „la care” nu le pasă de omu’ de rând…etc…etc…
Păi, ba „Tulceanus Nesimtitus” mâncător de seminţe în public, tu ăla de te dai cu capu’ de pereţi că nu ai drepturi şi că nu te simţi curat în oraşul tău, crezi că e cineva obligat să strângă după nesimţirea ta? Băi homo-sapiens care stai la bloc, aşa faci şi la tine în sufragerie? Nu te-a învăţat mă-ta că… dacă nu eşti în stare să faci curat, nu fă mizerie?!
Bipedele preistorice care sparg seminţe peste tot, că aşa sunt ei, mai porci, fac şi vor face acest lucru până când vor considera ei de cuviinţă că s-au furajat destul, apoi vor pleca liniştiţi, pentru că nu are cine ca să le facă! Poliţia locală, are treburi muuult mai importante, nu-i aşa?
Vă provoc, stimaţi cititori, când întâlniţi astfel de specimene maimuțizate, cu covorul de seminţe în jurul lor, faceţi-le o poză şi trimiteţi-o către noi! Să îi facem cunoscuţi tuturor! Să se vadă „premiaţi” la gazeta de on-line, să aibă fameleonu’ cu ce să se mândrească!
PS: „Orice om îi este rușine” dacă apare la ziar în astfel de ipostaze! Să vedem dacă merge și astfel de educație
PS1: Nu va chinuiți să mă înjurați, voi…aștia…cu musca pe căciulă! Sunt imun la mizeriile aruncate de …mizerii!
Despre articole,, Bravo,, dar ce ne facem cu,, angajatul nesimțitus,, și,, șefus indolentus,,. Despre ce este vorba? În parculetul de la Casa Sindicatelor,zona bazin, angajații distrsctivului primar care ne în cântă (intenționat) de câteva zile cu songuri de tot felul, au pitit sub arborii/arbuștii ornamentali ce a rezultat din tunderea gazonului plus multe altele, tocmai într-o zonă unde vin f. Mulți turiști. Poate mai vin! Apropos, dacă tot su udă florile de ce nu se udă și iarba? Sau nu ar mai arăta că pe luna? Mâine trimit poze, nu de alta…….
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...