În jurul orei 12:35, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu, anunţat prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, produs la o casă din municipiul Tulcea, situat pe strada Griviței.
La fața locului s-au deplasat de urgență 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și 1 echipaj SAJ, cu medic.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta într-un dormitor, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, iar în interior se afla o persoană carbonizată ( femeie, în vârstă de 96 de ani).
Pompierii au lichidat prompt incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului.
În urma producerii evenimentului au fost afectate 3 încăperi( un dormitor, un hol și o bucătarie) și bunurile din interiorul acestora, fiind salvate casele învecinate.
La locul evenimentului au fost prezenți și lucrători din cadrul IPJ și IJJ Tulcea.
Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spații închise (o candelă sau lumânare a fost lăsată nesupravegheată).
Foto cu caracter sugestiv
Informare ISU Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...