În această după-amiază, poliţiştii de la ordine publică au fost alarmaţi şi s-au deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, unde se reclama că un paznic a fost bătut de un taximetrist.
Martori de la faţa locului ne-au confirmat incidentul, motiv pentru care am solicitat o opinie de la managerul spitalului, dr. Tudor Năstăsescu : „Într-adevăr, se confirmă ceea ce spuneţi şi da, un angajat al serviciului de pază se pare că a fost implicat într-o acţiune violentă. La ora asta nu pot comenta mai multe, a fost anunţată poliţia şi dumnealor vor trage concluziile finale.”
Surse care au asistat la eveniment ne-au spus că taxiul a încercat să intre în curtea spitalului, iar paznicul a interzis acest lucru. Taximetristul i-ar fi explicat că transportă o persoană care nu se poate deplasa decât cu ajutorul unui cadru de sprijin, dar bariera a rămas lăsată. Discuţia a degenerat, s-a ajuns la injurii şi la ameninţări şi, se pare că paznicul ar fi încercat să-l lovească pe taximetrist cu piciorul. Acesta, nervos şi supărat, s-a întors şi l-a lovit pe paznic cu pumnul în faţă.
Poliţiştii tulceni au deschis un dosar de cercetare penală pe numele taximetristului, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violențe. Dacă, în urma cercetărilor, se va dovedi că şi paznicul a fost violent, la rândul său se va alege cu dosar penal pentru purtare abuzivă.
Sunt niste idioti aia de la intrare in curtea spitalului. Niste oameni fara carte, fara minte si care au singurul gram de putere acolo la locul de munca. Am patit exact acelasi lucru cu mama mea nu se putea deplasa si am urcat o in masina si am fugit la spital , fiind o urgenta sa economisesc timp
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...