Recent, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a inc. G.D.R, pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 al.1 din C.P.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la data de 12.04.2020, inculpatul G.D.R a fost sancționat de un echipaj de jandarmi cu amendă de 10.000 lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliul din mun. Tulcea, după ce acesta a revenit din Portugalia iar apoi a fost transportat la centrul de carantină de pe raza loc. Mineri, com. Somova unde inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că urmează să fie suspus carantinei pe o perioadă de14 zile precum şi faptul că nerespectarea acestei măsuri atrage răspunderea penală.
În seara aceleiaşi zile, inculpatul G.D.R. a sărit gardul centrului şi a părăsit, fără încuviinţare şi centrul de carantină, după care a fugit pe o stradă din loc. Mineri, cu intenţia de a ajunge la Tulcea, însă a fost prins la scurt timp şi apoi transferat la un alt centru de carantină din jud. Tulcea. Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea – transmite printr-un comunicat de presă, primul procuror Dan Stepanencu.
Iată mai jos și povestea de început: https://www.tulceanoastra.ro/actualitate/pentru-a-arata-bine-un-tulcean-a-platit-pentru-un-tuns-10-000-de-lei/
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...