Pentru că ne-a contrariat prezenţa unui membru de partid liberal (George Singhi) care a făcut „live” pe pagina de facebook a PNL Tulcea, în timpul unei conferinţe de presă desfăşurată săptămâna trecută la sediul Prefecturii, conferinţă la care a participat ministrul agriculturii, Adrian Oros, am cerut câteva precizări legat de această situaţie.
Iată care este răspunsul Prefecturii Tulcea, asumat de către directorul de cabinet al prefectului, domnul Ştefan Caraman:
„1. Domnul George Șinghi nu deţine nicio formă de acreditare la Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea.
2. Domnul George Șinghi a făcut parte din delegaţia care îl însoţea pe domnul ministru Oros, având calitatea de consilier judeţean ales pe listele PNL Tulcea; nu a fost necesară acreditare pentru a participa la conferinţa de presă pe care domnul ministru a susţinut-o la sediul Instituţiei Prefectului-Judetul Tulcea.
3. Persoanele care l-au însoţit pe domnul ministru Oros au avut permisiunea acestuia de a participa, alături de dânsul, la conferinţa de presă.”
Reamintim politicos, atât domnului Ştefan Caraman, director de cabinet al prefectului, cât şi domnului George Șinghi, că Prefectura Tulcea nu este pe persoana fizică, cu atât mai puţin pe partid politic, mai ales că domniile lor sunt membri de partid și candidați pe liste electorale! Prefectura Tulcea este o structură a MAI, cu un statut special şi nu poate fi asumată politic de absolut nimeni! „Live-ul” pe facebook din cadrul unei astfel de instituţii a statului nu se transmite sub nicio formă pe pagina unui partid politic, indiferent de culoarea sa! Domnilor din Prefectura Tulcea… Prefectura nu este cârciumă, să poată face ORICINE, ORICE, oricând are chef partidul!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Bine că se mai plimbă cineva&pe gerul acesta să poată observa aceste incidente.felicitari ce...
De ce nu cer documente de la RAR ca aia emit carti de identitate vehicul. RAR nu e de stat?
De ce nu iau informatii de RAR? Parca aia emit acele carti de identitate ! La munca bah nu la trim...
Stimati tulceni, primarul Stefan va pava strazile cu pietre pretioase? Oare de asta s-au triplat im...
''Pentru aplicarea noului sistem de calcul, Primăria Municipiului Tulcea utilizează baza de date c...
Asta ce cauta pe strada la ora aia? Satenii merg la culcare cand se intuneca.
Pai, Politia nu poate prinde infractorii? De ce mai exista?Cum adica eu sa ma apar?Sa ma apere pol...
Pai dvs ca autoritate nu puteti sa gasiti niste neica nimeni? Eu cum pot sa o fac?
Pasagerul ala era plin de sange cand l-au scos!
De cand stau elicopterele astea in aer, taica!... Or mai fi avand combustibil? Asa-i ca nu a deschis...