În această după-amiază încă o persoană şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier. Bărbatul în vârstă de 65 de ani, din Tulcea, în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală, din motive încă necunoscute a pierdut controlul volanului şi s-a înfipt într-un copac.
Accidentul a avut loc pe relaţia Tulcea – Galaţi, aproape de intersecţia cu Mănăstirea Saon. Martorii spun că impactul a fost deosebit de violent şi că omul ar fi murit pe loc. Poliţiştii nu au emis până acum nici o ipoteză dar nu exclud ca victima sa îşi fi suferit un atac de cord sau un leşin, care să fi dus la producerea tragediei.

UPDATE
„În jurul orei 16:50, Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină în urma unui apel prin intermediul sistemului unic pentru apeluri de urgență 112, pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical victimei unui accident rutier produs pe DN 22 (E 87) la 500 de metri de intersecția cu mânăstirea Saon.
8 pompieri au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea și o autospecială de stingere cu apă și spumă. Victima a necesitat intervenția echipajului de descarcerare, dar din nefericire prezenta semne incompatibile cu viața, echipajul SAJ prezent la locul evenimentului a pronunțat decesul.” – transmite ISU Tulcea printr-o informare de presă.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...