Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele :
În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe inculpatul R.M., în vârstă de 33 ani, pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Astfel ,s-a stabilit că la data de că la data de 15.02.2021, în jurul orei 10.30, inculpatul R.M. a condus un autoturism marca VW Golf pe strada Isaccei, pe sensul de mers către ieşirea din municipiul Tulcea dar întrucât a sesizat prezenţa în trafic a unui echipaj de poliţie rutieră, acesta şi-a schimbat brusc direcția de mers către str. Forestierului, continuându-şi deplasarea pentru a se sustrage de la verificări. Ulterior, fiind oprit şi supus controlului, inculpatul R.M. a recunoscut faptul că nu deţine permis de conducere.
Întrucât s-a constatat că faptele inculpatului R.M., aflat în stare de recidivă, prezintă pericol pentru ordinea publică, la data de 16.02.2021, acesta a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă, propunere ce a fost însuşită iar inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale .
Facem precizarea că măsură luată faţă de inculpat constituie o măsură preventivă , luată conform dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Boschetarii aia din barca sunt politisti? INCREDIBIL!
Si de ce nu spuneti tot? Ca habar nu au de reguli de circulatie. Ca nu este suficient sa fie trecer...
De ce nu dezvoltați reportajul? Cum că domnul cu auto nu va păți nimic fiindcă nu a fost culpa ...
"Segmentul" este sigur unul din cele pe care nu s-a intamplat niciodata ceva si nici nu se va intamp...
Si eu v-am semnalat gropi acum 2 luni dar..... sunt tot acolo. Osanale?
"De vineri se schimbă formula de calcul în cazul Covid19" Nu iese numarul cum trebuie? Sunt prea p...
Nu este corect, eu plătesc taxă pe an pentru locul de parcare, plus că în oraș cînd parchez la...
Poate o solutie pentru locurile de parcare ar fi...desfiintarea celor rezervate( platite la DIAP) pe...
Opaaaa...asta-s paznicii Deltei!!! Tot astia-s beneficiarii pensiilor speciale!!!! Oare cum s-au rat...
Asa iesty Gica, asa cu marlie proletar ca a-sa a-i invatat!