Am aflat din surse că tâlharul care a atacat acum câteva zile un taximetrist cu o violenţă ieşită din comun, după care i-a furat maşina şi a abandonat-o ulterior pe variantă, a fost prins! Acum se afla în arestul poliţiei, pentru următoarele 30 de zile.
În fapt, în dimineaţa de joi, în jurul orei 5.00, acesta s-a urcat într-un taxi în zona intersecţiei străzilor Isaccei-Taberei şi i-a cerut taximetristului să îl ducă pe strada Forestierului, undeva în spatele Colegiului Agricol.
Pentru că taximetristul „a avut îndrăzneala” să îi ceară să plătească cursa, bărbatul a început să îl lovească cu pumnii în faţă şi în cap, l-a scos din maşină şi a continuat să îl lovească cu pumnii şi picioarele, până când soefrul de taxi nu a mai mişcat şi a rămas inconştient pe pământul îngheţat, unde a stat mai bine de o oră până când cineva l-a văzut și a alertat ambulanța care l-a transportat de urgență la spital, salvându-l de la moarte.
Atacatorul i-a furat telefonul şi o mică sumă de bani pe care taximetristul o avea asupra sa, după care a plecat cu taxiul, în viteză. Ajuns pe variantă, a derapat şi a intrat pe contrasens, apoi s-a înfipt într-un mal de pământ. Nefiind rănit, a părăsit maşina şi a dispărut pentru câteva zile… mai precis până luni, când poliţiştii de la poliția municipiului și judiciariști l-au identificat şi l-au reţinut în baza unei ordonante de reţinere, dupa zeci de ore de cercetări, căutări și metode specifice. Judecătorul de drepturi de libertăţi a aprobat în această seară arestarea sa preventivă pentru 30 de zile şi acum, agresorul se afla în arestul poliţiei.
Este vorba despre un bărbat de 26 de ani, cu domiciliul în Izvoarele. Vom reveni cu mai multe detalii atunci când le vom afla oficial de la cei implicaţi în acest dosar.
Medicii de la spitalul judetean spun ca rar le-a fost dat sa vada de-a lungul carierei, persoane batute cu atata cruzime. Taximetristul este si acum internat. Vom reveni mâine cu detalii.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Aceiasi sinistri. Chiar nu exista oameni in orasul Tulcea.Nu detaliez dar va spun ca in afara de ...
Greenpeace are si aici dreptate cum au avut si la Rosia Montana. Nu uitati ca tot beneficiul aproape...
''Pompierii tulceni au întreprins și măsuri specifice în astfel de situații pentru a evita izbu...
Ăștia de la greenpeace au fost mereu Gica contra,cred ca sunt neamuri cu SO.S!
Ginerle lui CLC Girguvanu vrea .... primar. Ce-l recomanda?
Se deplasau ca doi macho in ....caruta si au luat-o si pe aia la ocazie dupa care au violat-o!In R...
Ambulanta privata e de fapt o barca mai mare a unui vecin de acolo.
Dumnezeu să-l odihnească!!
Mi as dori foarte mult un cinema in tulcea pentru ca sunt filme si nu le poti vedea decat daca mergi...
Incet,incet ,Ludovic Orban construieste o alternativa serioasa la partidul care a fost confiscat de ...