În noaptea zilei de 19 septembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 22 D, a avut loc un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, un auto care circula din direcția Cerna către Măcin, condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Valea Teilor, județul Tulcea, ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe un camp.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,81 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere, care, în urma verificării acestuia în bazele de date ale Poliției Române, s-a dovedit a fi fals.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și uz de fals.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...