Ieri după-amiază, un alt poliţist cădea la datorie, în misiune, răpus de gloanţele unei scursuri umane. Omul legii a fost împuşcat în gât, cu sânge rece, de un urmărit internaţional pe care a încercat să îl oprească, la un filtru rutier.
Azi, la ora 12.00, colegii din toată ţara şi-au adus un ultim omagiu colegului ucis ieri, în misiune. Poliţişti din toate structurile au ţinut în Piaţa Civică un moment de reculegere pentru camaradul lor mort la datorie.
Apoi au portnit sirenele…Un vaiet prelung de jale, care, păreau să plângă lipsa de inters, indiferența şi superficialitatea cu care legiuitori, guvernanţi şi parlamentari, tratează această breaslă.
E uşor să stai înfipt într-un fotoliu la birou şi să dai legi despre oameni şi întâmplări din stradă. Întâmplări rele!!!
Cei care au făcut aceste legi şi cei care le-au aprobat, sunt principalii responsabili, autori morali ai faptelor comise de nemernici! Ei ar trebui să plătească! Toţi cei care au girat aceste legi slabe şi de multe ori preferenţiale!
Zilnic, poliţiştii sunt înjuraţi, umiliţi, scuipaţi, ameninţaţi, luaţi pe capote, loviţi, atacaţi, înjunghiaţi sau, și mai rău, împuşcaţi! Oamenii care sunt în stradă pentru noi, sunt bătaia de joc a celor certaţi cu legea! Nu au legi care să le dea drepturi! Nu au legi care să îi apere! Sunt tărâți prin parchete și instanțe doar pentru că își face datoria…
Ca poliţist, dăcât să scoţi pistolul şi să îndrăzneşti să îl foloseşti, mai bine faci stânga împrejur şi te faci că nu vezi! Altfel, dai cu subsemnatul până te saturi! Oare se merită ca pentru un salariu de 3-4.000 de lei, să fi carne de tun? Să ştii că pleci de acasă şi … există şansa să nu te mai întorci?
E mult de scris şi cred că ar dura ore să citiţi… Chiar dacă am sute, poate mii de ore petrecute alături de acești oameni, în misiuni. Prefer să mă opresc aici… nu înainte de a mai trage un semnal de alarmă către şefii, sefuleții, sefuții şi toţi cei care îşi ţin popourile la birouri, indiferent că sunteţi din MAI, Parlament sau Guvern!
Dacă nu schimbaţi legile cât mai repede, dacă nu veţi da drepturi reale poliţiştilor din stradă, dacă nu îi ascultaţi şi pe cei care fac „munca de jos”, ne va lua dracu pe toţi. Şi pe noi…dar şi pe voi!
Arătaţi României că poliţistul din stradă este demn, profesionist şi că ştie ce are de făcut, redându-i libertatea de a-şi face meseria! Doar voi aveți puterea să reparați ce ați stricat!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...