Azi noapte în jurul orei 00.30, un individ gălăgios a atras atenţia locatarilor de la turnurile de pe Păcii. Omul striga în telefonul mobil, probabil într-o conversaţie cu cineva, iar în mâna stângă avea un pistol.
La un moment dat a apărut o maşină, cei din interior au avut o discuţie cu individul, iar când acesta a încărcat arma, au fugit. La câteva minute au revenit şi iar au discutat de la distanţă, cei din maşină invitându-l pe „pistolar” să vină să discute fără armă. Când acesta a îndreptat iar arma spre ei, au demarat în trombă şi s-au depărtat.
Circul ăsta ieftin, timp de mai bine de o jumătate de oră, s-a prelungit şi după ce pistolarul a urcat în casă. Până în jurul orei două, mai mulţi indivizi cu 3 maşini s-au perindat prin faţa turnurilor şi îi strigau „pistolarului” să coboare să „discute”…
Mai multe persoane ne-au contactat şi au reclamat atât faza cu pistolul, dar şi faptul că nu au putut dormi din cauză că aceşti indivizi au urlat non stop.
Oamenii au reclamat incidentul şi la Poliţia Municipiului, care a început cercetările în această speţă pentru identificarea tuturor indivizilor şi clarificarea situaţiei. Dacă cercetările vor duce către „alte zone”, vor intra pe fir şi specialiştii altor structuri cu competenţe lărgite în domeniu. Există mai multe camere de supraveghere video în zonă şi este doar o chestiune de timp până când războinicii de azi noapte vor ajunge să îşi scrie amintirile recente pe masa anchetatorilor.
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...