În această dimineaţă, pe numărul de urgenţă 112 salvatorii de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea erau anunţaţi despre dispariţia unui turist de pe un ponton din Delta Dunării.
Din primele date, turistul ar fi dispărut pe timpul nopţii. Grupul din Pitești cu care acesta se afla pe ponton s-a alarmat când a văzut dimineaţa ca acesta nu a apărut la micul dejun. Administratorul pontonului împreună cu ceilalţi angajaţi şi turişti l-au căutat peste tot şi până la urmă au sunat la numărul unic de urgenţă pentru a anunţa dispariţia.
La această oră salvatorii ISU se îndreaptă spre zona canalului Şontea, unde este pontonul respectiv, pentru a începe căutările. Curios este faptul că nici o persoană de la bord nu a auzit nimic suspect pe timpul nopţii, aşa că nu se poat preciza dacă turistul de 41 de ani, a căzut în apă sau ar fi plecat din proprie iniţiativă.
Vom reveni cu amănunte după ce salvatorii ISU vor finaliza ancheta şi…posibil, căutările.
UPDATE ISU Tulcea – ora 13.00
„Azi, 15 septembrie 2020, în jurul orei 09:05 printr-un apel la 112 a fost solicitat sprijinul pompierilor întrucât în zona canalului Șontea Lată, o persoană de sex masculin este posibil dispărută.
La locul indicat s-au deplasat de urgență 2 subofițeri din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crișan cu o ambarcațiune tip IB5.
Pentru căutarea posibilei persoane dispărute s-au început operațiunile de căutare.
Intervenția se află în dinamică.
Cercetările privind circumstanțele dispariției sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.”
UPDATE – ISU Tulcea – ora 18.30
„Misiunea de căutare a persoanei dispărute în canalul Șontea Lată s-a încheiat. Bărbatul cu vârsta de 41 ani a fost găsit, dar din nefericire, acesta prezenta semne incompatibile cu viața.”
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...