În cursul ultimelor zile, mai multe semnale ne-au venit atât din partea pacienților cât și din partea personalului din secția Hemodializă a Spitalului Județean Tulcea, nemulțumiți de condițiile în care se desfășoară actul medical, dar și de disconfortul pe care trebuie să îl suporte de o bună perioadă de timp. Doamnele care ne-au solicitat sprijinul nu au dorit să le facem publică identitatea, pentru că le este frică să nu își piardă locul de muncă, dar ne-au transmis o scrisoare deschisă, pe care v-o prezentăm integral:
„Dorim să vă aducem la cunoștință că pe data de 5 mai s-a închis secţia Hemodializă a Spitalului Județean Tulcea. Personalul a fost trimis în concediu, pacienţii au fost trimişi la Centrul Privat de Hemodializă pentru efectuarea tratamentului, ambulanțierii în concediu, pentru a putea continua procesul de modernizare al clădirii spitalului, cu promisiunea de a reveni în 1, 2, maxim 3 săptămâni. Personalul, pacienţii, ambulanțierii, aşteaptă să fie transferați la noul sediu, situat în imediata apropiere a spitalului. Aproape un an, atât pacienţii, cât şi personalul centrului, au suportat eroic, bormaşinile, pick-hamerele, zgomotul de pereţi dărâmaţi (se lucra perete în perete, dedesubtul şi deasupra secţiei). Praf, mizerie, frig (s-a tăiat şi căldură pentru că se lucra). Lumina şi apa oprite în repetate rânduri. Au rezistat atât pacienţii cât şi personalul cu speranţa că la noul sediu va fi bine, dar acum, ca prin minune, când trebuia să se înceapă activitatea, personalul a fost informat că noua secţie nu se va mai deschide curând (nu se ştie când) şi repartizat pe diverse secţii, iar pacienţii vor rămâne la centrul privat în continuare, pentru nu ştim ce hartii neaprobate „de cineva” care doreşte ca noul centru să nu se deschidă şi pacienţii să rămână în continuare la centrul privat. Noi cerem, pentru cei care trebuie să audă, ca personalul să înceapă munca la noul sediu (acesta este terminat, utilat, aprovizionat, gata de a primi pacienţii). Pacienţii doresc să se întoarcă înapoi pentru efectuarea tratamentului la centru. S-au săturat să fie minţiţi, duşi cu zăhărelul că „vă întoarceţi azi, mâine.”
Vă etalăm mai jos unul dintre multele mesaje primite de la pacienţi:
„În mare problemele pacienţilor: Faptul că nu ni să cominicat, din timp,ca 60 de zile în altă parte înseamnă de fapt rămânerea noastră la acel centru. Că vrem sau nu vrem. Am îndurat împreună cu personalul zgomotele infernale, frig, find minţit că vom fi mutaţi azi, maine,şi a durat luni de zile. Am ajuns la noul centru, unde auzim că am aterizat cam neanunţaţi. Plus plângeri ale personalului, că muncesc mai mult, pe aceeaşi bani (ce vină avem noi?) Se ştia de mult timp că secția de dializă din spital, nu va mai fii, normal ar fi fost să se ia măsuri în acest caz.
Cineva de la DSP,adăugă, dar unde a fost DSP-ul timp de 1 an să vadă în ce condiţii s-a stat acolo şi să lucrat (cu tensiuni mari din cauza zgomotului,cu stări anxioase,agitaţi,etc) atât pacienţii cât şi personalul.”
Vă rugăm să faceți cunoscut acest fapt, în speranța că toată această situaţie nu va mai fi amântă, cu prețul sănătății atâtor oameni.
În numele colegilor şi pacienților de la Hemodializă, vă mulțumim anticipat!”
Notă: În curând vom reveni cu un material despre umilința pe care trebuie să o îndure permanent bolnavii de diabet.
Sunt în măsura sa îmi dau cu părerea deoarece am membri ai familiei mele care fac dializa de peste 6 ani la secția de hemodializa din incinta spitalului. Au trăit un calvar timp de 1 an de zile, poate și mai bine. Iar acum când au fost mutați la privat trăiesc din nou un calvar deoarece asistentele de acolo nu ii vor ca și pacienți deoarece citez spusele asistentelor” muncim ore în plus pentru voi și nu suntem plătite pentru asta, muncim pentru nimic”. Stau și ma gândesc chiar trebuie sa treacă prin asa chinuri și umilințe un om dependent de dializa. Oare acei pacienți și-au dorit sa ajungă sa fie dependenți de acele aparate și de acele persoane de se cred ele Dumnezeu pe pământ… Pentru ce au făcut acea școală de asistente, doar pentru bani, doar pentru a fi cunoscute ca și asistente. As vrea sa le vad în locul pacienților sa fie și ele tratate asa și atunci sa le întreb cum se simt când sunt tratate în acest fel.. As avea multe de spus dar din păcate cuvintele sunt înzadar deoarece ele tot acolo vor avea un loc de munca și tot cum știu ele vor trata pacienți. Chiar sunt dezamăgită de aceste cadre medicale.
Autoritățile, ori sunt incompetente, ori sunt lase...
Foarte urat. Prost pregatiti si dezinteresati. Doi pescari cu o plasa de pesti se descurcau mai bine...
Am fost elev scum 40 de Ani si nu exista comisii si comitete de elevi.Puneti mana pe carte si mai...
Nea Ilie, mai pune mâna pe regulament...
Unitatea e carniprod km 5. Sunt si acum epavele acolo.
Soferul depasit nu s-a asigurat. A considerat ca daca semnalizeaza e in regula .A dat de doua ori di...
Intre timp in Romania.........................Conform datelor recente, datoria publică a țării a ...
Ala de 20 de ani abia se tinea pe picioare . Era beat si drogat.
Este normal ce se intampla . Pietonii nu se asigura si tasnesc pe zebra .
Interesant cum a putut intretine relatii sexuale cu un copil! Cum naiba a reusit sa "intre"? Sau vio...