„S.C. AQUASERV S.A. Tulcea vă aduce la cunoștință că, începând cu consumul aferent lunii august 2022, se vor aplica, pentru întreaga arie de operare, noile tarife unice pentru facturarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare – epurare, avizate de A.N.R.S.C. prin aviz nr.954179/29.03.2022, aprobate prin Hotărârea nr.98/04.07.2022 a Adunării Generale a Asociației Intercomunitare „Dezvoltarea Durabilă a Serviciilor de Apă și Canalizare din Județul Tulcea” !
Cam aşa suna anunţul primit astăzi pe mail de la , onor, marele Aquaserv Tulcea, operatorul de apă-canal care bagă încă o dată mâna în buzunarele tulcenilor, mai adânc, la fel cum au făcut-o şi alţii de teapa lor cu gazele şi energia, cu taxa de habitat, taxa pentru locurile de parcare și multe alte tarife, taxe și impozite!
Astfel, pentru serviciul de apă-canal tariful va creşte de la 7,99 lei la 9.84 lei, adică… cu aproape 2 lei. Cum, într-o gospodărie cu doi adulţi şi doi copii nu ai cum să consumi mai puţin de 12-13 metri cubi… puteți faceţi dumneavoastră calculul pentru a verifica cu cât vă va afecta financiar noua creştere a tarifelor Aquaserv!
Conform declaraţiei de avere, domnul director al Aquaserv Tulcea, Valentin Ifrim Catrinescu, pus în scaun de către mai marii liberali ai urbei, nu prea are deloc de ce să îşi facă griji din cauza scumpirii apei, pentru că salariul lunar pe care i-l plătesc tulcenii este îndestulător. Chiar foarte îndestulător, dacă adăugăm şi beneficiile extra-salariale oferite de societate…
Pentru a compara tariful de la Tulcea, care se va apropia aproape de 10 lei la începutul lunii viitoare, cu preţurile altor oraşe, cărora nu le trece Dunărea pe sub nas… iată câteva repere:
– Apa Nova Ploieşti SA = 4,89 lei
– Aquatorontal SRL Timiş = 7,27 lei
– Aquaserv Târgu Mureş = 8,09 lei
– Apa canal Sibiu = 8,18
– Compania Apa SA Braşov = 8,21
În primul rând mulţumim pentru acest nou și minunat cadou, conducerii Aquaserv Tulcea, Consiliului de Administraţie al sociatății şi, de ce nu, Primăriei Municipiului Tulcea în frunte cu primarul Ştefan Ilie şi „iechipe sale câştigătoare” de consilieri locali PNL, la care se adăugă cu mândrie cei doi consilieri locali de mare valoare, Tatiana Haliț (USR) şi Laurenţiu Mocanu (ProRomania), fani declaraţi ai flamurii galben-portocalii şi ai geniului local ex-PDL!
Vom reveni și cu alte vești bune, în curând…


Despre pedeliști nimic? Sau vreți să credem că mor de grija noastră? Chiar nu aveți rușine!
Poate Aquaserv sa ofere explicatii ? Cum ler-a dat lor exact acest pret pe metrul cub? Si 6 lei este mult. Dunarea este la 2 pasi, uzina de apa am constrit-o acum 75 de ani. Nu investitii, nu nimic. Pretul trebuie sa fie 2 lei mc. Terminati cu prostiile.
Cei di ”Iechipa” ”castigatoare (PNL- PeNeLe) au trecut la JETMANIREA propriilor alegastori.
Bani ptr partid! Se dau darile catre ”centru”. Penele iesti echipa ”castigatoare”. Ilie-i jupanul.
Tulceni , mucles ! Ce va basicati asa? Asta este , fac cum vor muschii lor ! Voi nu trebuie sa stiti prea multe , de exemplu , de ce , care sunt motivele acestei scumpiri bazate pe cifre controlabile ! Ce-i treaba voastra mai tulceni ? Singurul lucru care va priveste este sa platiti , la timp si integral ! Ce face in aceasta situatie dl. Primar ? Nu-i pasa , nu-l intereseaza , n-a stiut , n-a cunoscut , nici pe acolo n-a trecut ! In schimb, puteti sa-i invidiati , pe cei din alte orase , unde primarilor le pasa de oameni ! Si ca tot veni vorba , cum a ramas cu demolarea garajelor din Tulcea ,lucrare promisa cu maxima hotarare , de dl. Primar, la inceputul mandatului sau ? Spunea Eminescu :”Minciuni si fraze-i totul , ce statele sustine…” !
Permis lipsa, bautura si prafuri la greu. E pitic, slab cu pielea maro. Catati-l la Babadag. Ce-i as...
Starea depresiva combinata cu idioteniile despre suicid de pe Tik-Tok duce catre un final tragic. Nu...
Si, dupa 24 de ore, apare soferul ca o floricica, spalat, parfumat si nici gura nu-i miroase a ustur...
5 miltari , un camion si o ambulant pentru salvarea unui Caine. Bravooooo.
Nu trebuie organizat musai nu stiu ce operatiuni. Daca o masina de politie (autospeciala ca inauntr...
S-au batut ptr carnati la oferta ! Erau ''numai 54 lei kg .
Nu mi se pare normal să obligi angajatul să contribuie la Pilonul II. E suficientă contribuția o...
Statul roman are suflet de mama. Ne strage bani ptr batranete!!!!! De ce nu reduc contributiile sa-...
''Barbatul'' care ''conducea'' nu avea permis de conducere.
Sunt de acord cu pilonul II, dar pilonul III este rezultatul contribuției individului. De ce sa-mi ...