Ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat activități preventiv educative în cadrul instituției de învățământ din comuna Topolog, județul Tulcea . Circa 300 de elevi au primit informații privind regulile de circulație pietonală, delincvența juvenilă, siguranța pe internet și pe rețelele de socializare.
Întrucât copiii reprezintă o categorie vulnerabilă din punct de vedere al riscului rutier, majoritatea accidentelor rutiere în care sunt implicați producându-se pe fondul traversărilor neregulamentare sau a neatenției în alegerea locurilor de joacă, siguranța acestora constituie una dintre prioritățile Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.
Astfel, la data de 22 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Cabinet și Postului de Poliție Topolog, în parteneriat cu Primăria Topolog, au desfășurat activități preventive pe linie de educație rutieră, delincvență juvenilă, siguranța pe internet în cadrul Liceului Tehnologic din comuna Topolog, la care au participat cadre didactice și circa 300 de elevi din clasele I – VIII, dar și din învățământul liceal. Tematica prezentată de polițiștii tulceni a fost extrem de variată, cuprinzând aspecte legate de siguranța minorilor când circula pe stradă, când utilizează Internetul, când sunt singuri acasă sau când trebuie să se deplaseze într-o excursie. Astfel, polițiștii Serviciului Rutier au prezentat elevilor informații privind regulile de circulație pietonală, semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere, importanța acestora, precum și câteva exemple de evenimente rutiere în care sunt implicați pietoni.
Polițiștii Serviciului Cabinet au prezentat elevilor de clasa a IX-a și a X-a calendarul de admitere în unitățile de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, care pregătesc agenți și ofițeri de poliție, precum și condițiile pe care un candidat trebuie să le îndeplinească pentru a participa la concursul de admitere la o școală de poliție. Au fost discutate aspecte legate de abilitățile necesare unui polițist, avantajele oferite tinerilor ce urmează școlile de poliție, iar elevii au fost invitați să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere de poliție și au fost încurajați să se pregătescă din timp. De asemenea au fost dezbătute teme cu privire la prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor. Elevii au demonstrat că și-au însușit multe cunoștințe și deprinderi în ceea ce privește siguranța personală și că au reținut principalele prevederi legislative privind siguranța minorilor pe drumurile publice.
În a doua parte a activității, polițiștii au prezentat elevilor autoturismele din dotare, care aveau în funcțiune semnalele acustice și luminoase și echipamentele specifice. Cei mai încântați au fost preșcolari și școlarii, care au admirat autospecialele polițiștilor.La finalul activității, elevii au primit din partea polițiștilor tulceni pliante informative, veste reflectorizante și revista Poliției Române.
„Sperăm ca prin aceste acțiuni, realizate cu sprijinul cadrelor didactice să reușim să creștem siguranța celor mai mici elevi, atunci când sunt puși în fața unor situații complet nou pentru experiența de viață a acestora. ” – a declarat comisarul sef Lucian Tugui, seful serviciului Cabinet
În aceeași zi, polițiștii au continuat activitățile cu o acțiune preventivă pe străzile comunei Topolog pentru creșterea vizibilității bicicliștilor și a vehiculelor cu tracțiune animală în scopul reducerii victimizării prin accidente rutiere pentru această categorie de participanți la traficul rutier și conștientizarea de către aceștia a pericolelor la care se expun prin nerespectarea legislației rutiere și lipsa echipării regulamentare. Una din principalele cauze care generează accidentele rutiere grave pe raza județului Tulcea o constituie nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști, mopediști și conducătorii vehiculelor cu tracțiune animală.
În cadrul activității, au fost distribuite în trafic peste 200 de veste reflectorizante bicicliștilor și vehiculelor cu tracțiune animală, achiziționate de Primăria Topolog, partener al activităților desfășurate în această comună. De asemenea au fost purtate discuții cu participanții la trafic pentru respectarea regulilor rutiere și consumului de băuturi alcoolice.
Siguranța cetățeanului constituie una dintre prioritățile Primăriei Topolog și a Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Surpriza! Jud Tulcea nu are reprezentant (local)din partea PSD in parlamentul Romaniei, oare de ce ...
Domnilor politisti, solicitati constructia unor alveole in zone unde se stie ca se incalca legea ci...
La multi ani, Domnu' Cioro(m)elea! Salutari din metropola Niculitel!.
Cum e normal , Tulcea NU are nici un parlamentar.
Atâția ani a-ți fost la conducerea județului și nu a-ți făcut nimic. Cine vă mai crede?
Scrieti si despre Constantin fost primar?
Asa este Elena. Cand sari din caruta direct in Alfa Romeo vechi de 20 de ani te consideri invincibil...
Pfiuu , nu i-o fi cazut lui Ilie din buzunar?
Eugen, de ce te-as vota? Clontirde nu e usr-ista?
Părerea mea este ca în România 2024 nu mai este posibil sa existe așa ceva oamenii din comunita...