În urma consultărilor dintre Comitetul de conducere al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Sarichioi şi Consiliile Bisericeşti ale Bisericii NAŞTEREA MAICII DOMNULUI şi Bisericii SFÂNTUL VASILE CEL MARE, ambele din Sarichioi, au fost stabilite câteva măsuri organizatorice privind desfăşurarea slujbelor religioase în Sărbătorilor Pascale, astfel:
Au fost comandaţi de Consiliile Parohiale Cozonaci care vor fi tăiaţi în felii şi vor fi sfinţiţi în Duminica Paştelui. S-a efectuat o colectă de ouă la sediul Comunităţii din Sarichioi în zilele de miercuri şi joi în Săptămâna Mare, care au fost fierte şi vopsite şi apoi sfinţite la ambele Biserici, iar aceeaşi voluntari, care vor avea aceleaşi zone, în Duminica Paştelui vor distribui la fiecare locuinţă o felie de cozonac şi 1-2 ouă sfinţite după finalizarea Slujbei!
O iniţiativă curată şi plină de dragoste pentru enoriaşi, adoptată de Consiliile Parohiale şi îmbrăţişată de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Sarichioi, demnă de dat exemplu tuturor comunităţilor locale din judeţ.
CONSILIILE PAROHIALE VOR SĂ MULŢUMEASCĂ TUTUROR CELOR CARE SE VOR IMPLICA ÎN ACESTE ACŢIUNI DE VOLUNTARIAT, ÎN SPECIAL PERSOANELOR CARE S-AU OFERIT SĂ FACĂ POSIBILE ACESTE ACŢIUNI ÎN ACESTE MOMENTE GRELE ŞI DELICATE PENTRU COMUNITATE!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...