Ieri, la sediul Partidului Naţional Liberal, fostul senator Octavian Motoc şi-a anunţat oficial înscrierea în bătălia care va stabili candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului.După ce şeful sau pe linie de partid, Şte...
Azi, la sediul Partidului Naţional Liberal din municipiu a avut loc o conferinţă de presă susţinută de preşedintele Ilie Ştefan, alături de deputatul George Şişcu şi vicepreşedintele regional, Victor Paul Dobre, care a avut ca ...
"Sunt foarte dezamăgit de modul în care funcționează Consiliul local al municipiului Tulcea, care nu doar că nu rezolvă problemele orașului, dar nici nu le discută, nici nu caută soluții și nici măcar nu este conștient de respo...
De mulţi ani am o nedumerire. Nu ştiu de ce se complac oamenii politici în a transmite în presă mesaje seci, declaraţii fără sare şi piper cu cuvinte “mari”, când ar putea să iasă public cu “originalul”. Omul de rând, c...
Intr-o declaratie de presa, presedintele Partidului National Liberal, Stefan Ilie, declara dupa inchiderea urnelor ca :"Județul Tulcea a înregistrat unele dintre cele mai mici prezențe la vot din țară, în jur de 14%, iar asta înseamn...
PNL Tulcea a depus ieri, 2 octombrie 2018, la secretariatul Primăriei municipiului, documentele pentru inițierea unui Proiect de hotărâre pentru aprobarea scutirii de la plata impozitului pentru clădirile și terenul aferent Complexulu...
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan s-a aflat vineri, 14 Septembrie a.c. în județul Tulcea pentru informare și dezbaterea unor subiecte de actualitate deosebit de importante: pesta porcină africană (PPA) și o discuție la â...
În perioada 7-9 septembrie, doamnele liberale tulcene impreuna cu peste 150 de doamne liberale din țară, s-au reunit la Eforie Nord, la Școala de vară a Organizației Femeilor Liberale“Forță în unitate: munca în echipă și put...
- dupa ce ani de zile toti "i-au dat la operatie", de cand DNA i-a clasat dosarul (adica de ieri), Hogea e curtat mai rau decat o fata mare- PNL si ALDE si-l doresc in cap de lista, pentru alegerile din 2020- Hogea a declarat in iunie 2...
Comunicat de presăTineretul Național Liberal îi invită pe toți tinerii care au 18 ani să se înscrie în programul “Descoperă Europa”, lansat zilele trecute. Mai exact, prin acest program, acești tineri pot beneficia de un a...
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...