Ambiţiile şi orgoliile actualei administraţii locale de a înfiinţa cu orice chip, chiar şi ilegal, locuri de parcări rezidenţiale pe mai mulţi bani, au făcut mai mult rău decât bine, multor tulceni, existând multe lacune atât în textul regulamentului, cât şi în aplicarea lui.
În curând vom veni cu documente care vor arăta că multe dintre aceste locuri nu au fost avizate legal, nu respectă parametri tehnici impuşi de lege şi au fost obţinute în urma unor licitaţii de tot râsul, cu platforma digitală mai mult blocată… Dar, toate acestea, într-o anchetă de presă viitoare, cu dovezi, documente şi declaraţii oficiale!
Azi ne vom referi la un caz particular, pe care vi-l vom prezenta în rândurile următoare, caz transmis pe adresa de mail a redacţiei din partea unui locuitor din VEST, adică tulcean… nicidecum venit recent din Luncaviţa care să nu aibă habar de problemele oraşului, adică născut şi crescut aici!
„Pe aleea Metalurgiştilor în cartierul Vest, având loc de parcare rezervat în faţa magazinului Fraher şi întorcându-mă de la serviciu după 12 ore de muncă, găsesc locul de parcare plătit… ocupat (şi nu pentru prima dată)!
Conform regulamentului primăriei, am sunat la poliţia locală (pentru a-mi elibera locul în maxim 3 ore, aşa cum scrie regulamentul), şi surpriză….. eu… trebuie să arăt că am plătit locul de parcare (că poliţia locală nu are aplicaţia), dar nu pot elibera locul de parcare pentru că DIAP nu răspunde la telefon şi nu ridică maşini noaptea.
Poliţiştii locali m-au sfătuit să parchez pe un loc rezervat…, riscând de a fi sunat la orice oră din noapte sau dimineaţă, pentru a muta maşina. Iar în cazul în care opresc telefonul pentru a putea savura weekendul, mă pot trezi cu maşina ridicată….că e zi. Deci,…….
Aleea metalurgiştilor, Fraher vest , zona parcare…”
Cum procedăm domnule primar şi onorat aparat administrativ? Facem publice numerele domniilor voastre de telefon, să vă sune tulcenii nemulţumiţi pentru a-i ajuta în miezul nopţii? Că şi aşa vă lăudaţi peste tot că munciţi mult-mult-mult… Sau încetaţi să vă mai bateţi joc de noi, să vă faceţi temele cum trebuie şi să avem şi noi, oamenii simpli, nopţile liniştite!!!
Acesta este doar un caz care se loveşte de incompetenţa autorităţilor, mai bine zis a „iechipei câştigătoare” …, o „iechipă” care face totul pe genunchi, în bătaie de joc şi cu multe, foarte multe interese personale şi încălcări ale legislaţiei, care angajează în funcţii cheie lipitorii de afişe de la partid, pe salarii nesimţite şi care cheltuie banii publici pe interese de gaşcă de partid sau de pahar, fără să dea socoteală nimănui… Pentru că pot! Sau pentru că sunt lăsaţi…! Sau poate… pe cei mai mulţi tulceni nu-i interesează deloc viitorul lor…
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...